Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ministrul în exercițiu al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, se pronunță pentru concesionarea Aeroportului Internațional Bălți-Leadoveni (AIBL).
Cadrul juridic pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului prin aplicarea faţă de acesta a procedurii planului sau prin lichidarea patrimoniului debitorului şi distribuirea produsului obţinut este stabilit de prevederile Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012. Legea menționată este aplicabilă persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, întreprinzătorilor individuali, inclusiv titularilor de patentă de întreprinzător, societăţilor de asigurări, fondurilor de investiţii, companiilor fiduciare, organizaţiilor necomerciale, înregistrate în Republica Moldova în modul stabilit. Prezenta lege nu se aplică băncilor.
COR: De asemenea, multe întrebari adresează contribuabilii privind veniturile, ce necesită a fi declarate. De exemplu, remitențele, adică banii primiți de la rudele, care lucrează peste hotare, aceste venituri trebuie să fie declarate sau nu?
Aspecte privind regimul fiscal aferent dividendelor În perioada 2010-2011 la majorarea capitalului statutar din contul profitului net și/sau alte surse de venit, inclus în capitalul propriu nu se efectua reținerea impozitului pe venit la sursa de plată din considerentul că profitul s-a reinvestit în dezvoltarea întreprinderii.
COR: Și să facem precizările de rigoare privind procedura de depunere a Declarației… P.C.: Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET08) poate fi depusă de către contribuabili – persoane fizice în format electronic, prin intermediul serviciului ,,Declarație electronică”
Guvernele care s-au perindat la putere nu au avut o atitudine pro-business, dacă ne uităm la modificările numeroase ale Codului fiscal din ultimii 10 ani, iar aceste schimbări legislative nu au adus mai mulţi bani la buget, ci au fost însoţite de o escaladare a evaziunii fiscale la cote maxime.
Pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2015, contribuabilii care au obligația să depună Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit aferent anului 2015, până la 25 martie a anului curent vor completa forma CET 08 conform îndrumarului. Impozitul pe venit al persoanelor fizice va fi determinat conform cotelor stabilite în articolul 15 al Codului fiscal. Astfel, acestea constituie 7% din venitul impozabil anual, ce nu depășește 29640 lei (obținut în 2015) și 18% din venitul impozabil, care depășește această suma de 29640 lei.
Serviciul Vamal continuă să modernizeze procedurile vamale, fiind un pas important procedura de declarare electronică. La acest capitol vama Moldovei se racordează totalmente conceptului european de Vama electronică (e-customs).
Aspecte privind regimul fiscal aferent dividendelor 1.1. Achitarea dividendelor în perioada anului 2016, aferente profitului nerepartizat obținut în perioadele fiscale de pînă la 01.01.2008. În conformitate cu prevederile alin. (1) art. 80 din CF, agentul economic achită dividende acționarilor (asociaților) săi din venitul rămas după impozitare. Aceasta presupune că, la achitarea în 2016 a dividendelor aferente perioadelor fiscale de pînă la 01.01.2008, entitatea a achitat impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător pe venitul impozabil aferent perioadei respective, în conformitate cu cotele stabilite pentru aceste perioade (de exemplu, în perioada 2006-2007 — la cota de 15%).
În conditiile economiei de piață, organele fiscale se confruntă cu un fenomen evazionist ce ia proporții de masă, din cauza tendinței de a fi sustrase de sub incidența legii venituri cât mai substanțiale. Un rol aparte în fenomenul general al evaziunii fiscale este deținut de practicarea muncii nedeclarate și achitarea salariilor ”în plic”, contracararea acestor practici necesitând eforturi susținute, din partea tuturor autorităților statului cu abilități în domeniu, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, la ceremonia de semnare a Acordului comun privind lucrul echipelor multidisciplinare, în scopul depistării evaziunilor şi contracarării fenomenului ,,muncii la negru”, precum și minimizarea practicii de achitare a salariilor ,,în plic”.
Educarea fiscală a tinerei generații este o prioritate în dezvoltarea continuă a Serviciului Fiscal de Stat, o deosebită atenție atrăgându-se sesiunilor de instruire dedicate liceenilor și studenților.
Prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 820 din 13.11.2015 publicată în MO nr. 311-316 din 20.11.2015, au fost aprobate modificările la HG nr. 770 din 20.10.1994 ”Pentru aprobarea unor acte normative vizînd funcționarea Legii cu privire la întreprinderea de stat”.
Doar un sfert din agenții economici consideră că procedura de obţinere a licenţelor, permiselor, certificatelor şi autorizaţiilor în Moldova este simplă şi clară. Alți 30% nu sunt categoric de acord cu afirmaţia respectivă, iar 43% consideră că o astfel de procedură este simplă şi clară doar într-o anumită măsură.
Pretinsul guvern de la Tiraspol ia măsuri anticriză cu scopul de a sprijini întreprinderile locale, pentru ca producția acestora să devină competitivă pe pieța externă.
Cabinetul de miniştri în exerciţiu a aprobat, în cadrul şedinţei de astăzi, modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului privind aprobarea Programului Naţional de Facilitare a Transporturilor Aeriene, transmite Moldpres cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
Urmează să calculeze, entitatea, primele de asigurare obligatorie de asistență medicală din salariul persoanei fizice care pînă la angajare a achitat, de sine stătător, prima stabilită în sumă fixă pentru anul 2016 cu o reducere de 50%? Ce documente trebuie să prezinte persoana dată entității pentru a confirma achitarea primei menționate? În conformitate cu art. 22 alin. (1) din Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nr. 1593-XIV din 26.12.2002 persoanele fizice incluse la începutul anului de gestiune în una din categoriile de plătitori prevăzute la anexa nr. 2
Finanțările pentru programul Prima Casă au fost suspendate, a anunțat primarul Dorin Chirtoacă în cadrul emisiunii În Profunzime de la Pro TV. Potrivit edilului, programul trebuie renegociat, întrucât a fost modificată rata dobânzii, conform deciziei Băncii Naționale.
Cei patru directori ANRE rămân în funcții. Curtea Constituțională declară neconstituțională hotârârea Parlamentului prin care comisia de administrarea a fost demisă prin abrogarea hotărârilor Parlamentului privind desemnarea directorilor Consiliului de administraţie al ANRE, scrie realitatea.md
Sectorul de afaceri este principalul plătitor de impozite. Totuși, în prezent, autoritățile din Moldova nu facilitează, ci impiedică dezvoltarea bussinesului. Chiar și cea mai simplă activitate de comerț necesită o mulțime de autorizații de la diferite instituții.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *