Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Legea bugetului de stat pe anul 2016 a fost aprobată cu întârziere de 6 luni, în perioada ianuarie – iunie a anului de raportare fiind aplicată procedura bugetului provizoriu. Este una din constatările Curţii de Conturi în urma auditului asupra Raportului Guvernului privind executarea bugetului de stat pe anul 2016 și la Raportul auditului performanței managementului datoriei sectorului public pe anul 2016. Hotărârea Curţii cu privire la Raportul respectiv este publicată în Monitorul Oficial nr. 253-264 din 21 iulie curent.
Agenţii economici vor putea achita plăţile vamale de import în termen de până la zece zile calendaristice de la validarea declaraţiei vamale. Totodată, ei vor avea posibilitatea să depună declaraţiile vamale în format electronic. Prevederile se conţin în proiectul noii politici fiscale pentru anul 2016, aprobate de către Guvern şi votate în prima lectură de către Parlament.
Ministrul Economiei, Octavian Calmîc a avut o întrevedere cu Petros Sourmelis, șef de unitate din cadrul Directoratului general pentru Comerț al Comisiei Europene. Oficialii au discutat aspectele implementării de către Republica Moldova a Acordului Zonei de Liber Schimb și Comerț Aprofundat (DCFTA).
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că importatorii de produse agroalimentare vor fi supuși unui singur control, care va fi efectuat la posturile instituției de la frontieră.
Implementarea noului Cod Vamal, optimizarea proceselor de vămuire și simplificarea procedurilor vamale au constituit subiectele întrevederii de ieri dintre Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie cu Mila Malairău, Director Executiv al Asociației Patronale ”Camera de Comerț Americană din Moldova” (AmCham).
În perioada 12–18 decembrie 2016, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 452,5 mil. lei, fiind perfectate per total 10 118 declarații vamale. Cu o săptămână mai devreme aceşti indicatori au constituit, corespunzător, 396,3 mil. lei şi 9 698 declarații vamale.
Stimați cititori, în numărul din octombrie (6) al Publicației Periodice „Monitorul fiscal FISC.MD”, vă propunem, ca de obicei, o serie de articole cu tematică fiscală, contabilitate, audit etc., care, cu siguranță, vă sunt necesare în activitatea Dvs. Începem actualul număr al revistei cu Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118 din 28 august 2017 Cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală” şi a Instrucţiunii privind completarea acestuia.
Codul fiscal urmează a fi completat cu un articol nou ce ţine de Regimul fiscal în cazul lichidării contribuabilului.
Guvernul salută implementarea în legislația națională a conceptului ”soluției fiscale individuale anticipate”. Inițiativa legislativă privind introducerea acestei practici europene și internaționale și în Codul fiscal al RM aparține deputatului Andrian Candu.
În anul 2017 tranşele de venit impozabil urmează a fi ajustate la rata prognozată a inflației pentru anul viitor în mărime de 5%. Aceasta prevede proiectul cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative în vigoare, din care rezultă Politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2017. Proiectul documentului este înaintat de către Ministerul Finanțelor pentru consultări publice.
În Monitorul Oficial Nr. 244-251 (6167-6174) de mâine, 14 iulie 2017, vor fi publicate următoarele documente oficiale: PARTEA I Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova • Lege privind unele măsuri de control la trecerea frontierei, de control vamal și privind asigurarea regimului fiscal în cadrul controlului în comun la unele puncte de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene (nr. 109, 9 iunie 2017) şi Decretul pentru promulgarea ei. • Lege pentru modificarea și completarea Legii cadastrului bunurilor imobile nr. 1543/1998 (nr. 118, 23 iunie 2017) şi Decretul pentru promulgarea ei • Lege privind completarea unor acte legislative (nr. 121, 23 iunie 2017) şi Decretul pentru promulgarea ei.
Republica Moldova și Republica Belarus vor semna un Acord de colaborare ce prevede dezvoltarea sistemului de facilitare a comerțului reciproc, pe baza schimbului de informații privind deplasarea mărfurilor și mijloacelor de transport dintre ambele ţări. Acordul dat a fost susținut de Guvern.
În perioada 5–11 decembrie 2016, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 396,3 mil. lei, în creştere faţă de săptămâna precedentă cu 10,8 mil. lei. În perioada de referinţă au fost perfectate 9 698 declarații vamale, ce este cu 142 declaraţii mai mult decât În perioada 28 noiembrie–04 decembrie.
În perioada 28 noiembrie–04 decembrie 2016, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 385,5 mil. lei, ce este cu circa 5 mil. lei mai mult decât săptămâna precedentă. În perioada de referinţă au fost perfectate per total 9 556 declarații vamale, cu 586 declaraţii mai mult decît o săptămână mai devreme.
Astfel, conform misiunii sale, Curtea de conturi a exercitat auditarea finanțelor publice și de exercitare a controlului asupra formării, administrării şi utilizării resurselor financiare publice şi gestionării patrimoniului de stat.
Republica Moldova și Federația Rusă vor extinde cooperarea în domeniul vamal. Subiectul a fost discutat în cadrul întrevederii ambasadorului Moldovei în Rusia, Dumitru Braghiș, cu șeful Serviciului Federal Vamal al Rusiei, Andrei Belianinov.
PARTEA I Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
În perioada 21 – 27 noiembrie 2016, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 380,6 mil. lei, cea ce este cu 9,5 mil. lei mai mult în comparaţie cu săptămâna precedentă. În perioada de referinţă au fost perfectate per total 10 142 declarații vamale, în creştere cu 651 declaraţii.
Potrivit Hotărârii cu privire la aprobarea cadrului bugetar pe termen mediu (2018-2020) (CBTM), susținută de cabinetul de miniștri, începând cu anul 2018, prin aplicarea clauzei de derogare la determinarea deficitului bugetului public național, Guvernul va putea finanța proiecte de investiții capitale peste limita deficitului de 2,5% din PIB. Acest lucru va fi posibil cu condiția ca proiectele să fie finanțate de instituții financiare internaționale și agenții de dezvoltare, cu surse reale de finanțare și capacități de implementare.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *