Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Înregistrarea în calitate de deținător al patentei de întreprinzător se efectuează preponderent prin intermediul Sistemului informațional automatizat „Cabinetul personal al contribuabilului"
În conformitate cu art. 177 din Codul fiscal, în cazul admiterii restanței, obligația fiscală poate fi stinsă prin executare silită, care se efectuează în modul stabilit de Capitolul 9 al Titlului V din Codul fiscal (CF). În acest sens, art. 1324 alin. (8) și art. 195 alin. (1) din CF stabilesc că atribuția și prerogativa executării silite a restanțelor aparține Serviciului Fiscal de Stat (în continuare - SFS), care este abilitat cu această funcție și în cazul altor plăți restante față de bugetul public național potrivit legii (ex. contribuțiile obligatorii în Fondul Viei și Vinului, conform art. 323 alin. (10) și (11) din Legea viei și vinului nr. 57/2006; creanțele bănești bazate pe dispoziții de drept public, în temeiul art. 175 alin. (2) din Codul administrativ).
Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 31 iulie anul curent, a aprobat în a doua lectură Codul subsolului (în redacție nouă), elaborat de către Ministerul Mediului în scopul atingerii unui nivel cât mai înalt de transparență în activitatea instituțiilor care reprezintă interesele statului în domeniul cercetării,
Prin Ordinul ministrului Finanțelor nr. 156/2024 (în continuare – OMF nr. 156/2024) a fost aprobat Modul de achitare şi evidentă a plăților la bugetul public național prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2025. Reieșind din prevederile OMF nr. 156/2024, achitarea plăților la bugetul public naţional (în continuare – BPN) în anul 2025 se efectuează în mare parte
Autoritatea centrală de achiziții creată prin hotărâre de Guvern sau decizia administrației publice locale de nivelul II va organiza, iniția și desfășura în mod centralizat proceduri de achiziție publică pentru necesitățile comune ale autorităților administrației publice centrale și/sau locale, prevede Regulamentul cu privire la modul de organizare și funcționare a autorităților centrale de achiziție (Regulament), aprobat în cadrul ședinței de Guvern joi, 29 aprilie. Obiectivul documentului constă în fortificarea mecanismului de achiziții centralizate pentru utilizarea transparentă, eficientă și eficace a mijloacelor financiare, prin stabilirea principalelor cerințe obligatorii față de autoritățile centrale de achiziții create, care este o autoritate publică la autogestiune,
A fost ajustată legislația secundară cu privire la aprobarea regulilor de implementare a prețurilor de transfer...
Asigurarea administrării fiscale prin crearea de condiții contribuabililor pentru conformare la respectarea legislației, aplicarea uniformă a politicii și reglementărilor în domeniul fiscal, reprezintă sarcina de bază a Serviciului Fiscal de Stat (SFS). Totodată, un alt organ cu atribuții de administrare fiscală prevăzut de legislație este serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale (SCITL), care funcționează
Prin prisma Legii nr.212/2024 pentru modificarea unor acte normative (privind măsurile de sprijin acordate rezidenţilor zonelor economice libere) art.49 din Codul fiscal (în continuare - Cod) a fost completat cu un nou alineat, potrivit căruia facilităţile aferente impozitului pe venit prevăzute la alin.(1) al articolului menționat se acordă până la data de 1 iulie 2034, dar fără depăşirea termenului de funcţionare a
Una dintre primele decizii, dar și una dintre cele mai importante, pe care ar trebui să o ia antreprenorul în momentul lansării activității sale, este alegerea formei organizatorico- juridice a afacerii sale. Dat fiind faptul că nu există o formă organizatorică și juridică perfectă
Majorările de întârziere (penalitățile) nestinse aferente plasării în libera circulație (import) a hederelor de la poziția tarifară 8433, în perioada 1 ianuarie 2023-27 martie 2024, vor fi anulate. Anularea se va efectua prin derogare de la prevederile
Se propune majorarea plafonului de înregistrare ca subiect al impunerii cu TVA de la 1,2 mil. lei până la 1,5 mil. lei, fapt ce va simplificarea administrarea fiscală și va reduce povara administrativă asupra întreprinderilor mici.
Persoanele care intenționează să practice activitate în domeniul pensiilor facultative pot depune setul necesar de documente la Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), autoritate abilitată cu competențe de supraveghere a acestor entități.
În temeiul prevederilor Legii nr. 59 din 20 martie 2025 pentru modificarea unor acte normative (punerea în aplicare a Codului funciar), publicat în Monitorul oficial, Legea nr. 171/2010 cu privire la asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații va fi completată cu un articol nou care va reglementa modul terenurilor irigate și desecate în terenuri neirigate.
Amintim că prin Legea nr. 312 din 26.12.2024 pentru modificarea unor acte normative (în vigoare din 16.02.2025) au fost aprobate amendamente la Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni și Legea nr. 135/2007 privind societățile cu răspundere limitată,
În RM sunt interzise marketingul, vânzarea și distribuirea instrumentelor financiare derivate de tipul opțiunilor binare, care reprezintă un instrument financiar derivat decontat în numerar în care plata unei sume monetare fixe depinde de apariția unuia sau mai multor evenimente specificate în raport cu prețul, nivelul sau valoarea activului suport la data de scadență a instrumentului financiar derivat.
Întreprinderile care efectuează inspecţia tehnică periodică a autovehiculelorvor fi obligate să ţină evidenţa autovehiculelor care au fost supuse inspecţiei tehnice periodice şi să transmită Agenţiei Servicii Publice informaţia necesară pentru completarea Registrului de stat al vehiculelor (conturul "G" – "Evidenţa executării
Subiecții impunerii cu impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar sunt stabiliți în art. 277 alin. (1) din Codul fiscal (CF), iar obiectele impunerii cu acestea - în art. 278 alin. (1) din CF. Impozitarea bunurilor imobiliare și terenurilor este reglementată de prevederile:
Proiectul, analizat în cadrul ședinței secretarilor generali de stat, propune excluderea din Legea nr. 135/2007 privind societățile cu răspundere limitată a prevederii ce limitează plata dividendelor intermediare la perioade trimestriale și semestriale cu condiția contrapunerii a sumelor plătite în decursul exercițiului financiar și a celor calculate urmare a aprobării situațiilor financiare anuale.
În temeiul contractului de vânzare - cumpărare, întreprinderea ”X” a vândut întreprinderii ”Y” complexul sportiv. Drepturile de proprietate asupra construcției întreprinderii
Guvernul, în cadrul ședinței din 16 iulie curent, a aprobat hotărârea cu privire la modificarea unor HG (planificarea controlului de stat), aplicarea prevederilor căruia va asigura planificarea efectivă a activității de control în baza analizei riscurilor, prin revizuirea Metodologiei generale, aprobate prin HG nr. 379/2018.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *