Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor a publicat Graficul controalelor planificate pentru anul 2024, conform căruia, pe parcursul anului viitor va desfășura 140 de controale, după cum urmează:
La 24 octombrie, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul nr. 388-O din 17.10.2024 de modificare a Anexei nr. 1 la Ordinul nr. 462-O din 29.11.2023 cu privire la aprobarea Normelor tehnice privind autorizarea utilizării procedurilor simplificate în cadrul regimului de tranzit, care introduce prevederi în procesul de autorizare a simplificărilor în cadrul regimului de tranzit, informează Serviciul
Personalul farmaceutic este compus din farmacişti-specialişti cu studii farmaceutice superioare şi laboranţi-farmacişti specialişti cu studii farmaceutice medii. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la garanţii acordate personalului farmaceutic. Cetăţenii străini şi
Regulamentul privind dobândirea, confirmarea și dezvoltarea calificării profesionale în domeniul auditului intern în sectorul public urmează a fi modificat. Un proiect de modificare a HG nr. 556/2019 prin care a fost aprobat Regulamentul respectiv este propus pentru consultări publice de către Ministerul Finanțelor.
Autoritățile urmează să aprobe Legea cu privire la organizațiile și asociațiile producătorilor și organizațiile interprofesionale în domeniul agroalimentar, ce va reglementa înființarea,
Asigurarea administrării fiscale prin crearea de condiții contribuabililor pentru conformare la respectarea legislației, aplicarea uniformă a politicii și reglementărilor în domeniul fiscal, reprezintă sarcina de bază a Serviciului Fiscal de Stat (SFS). Totodată, un alt organ cu atribuții de administrare fiscală prevăzut de legislație este serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale (SCITL), care funcționează
Prin Legea nr.214 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2025), au fost operate modificări la Codul fiscal, inclusiv și abrogarea capitolului 73 „Regimul fiscal al agenţilor economici care desfăşoară
Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC anunță despre lansarea publicației „Ghid cu Întrebări și Răspunsuri: Semnătura Electronică” elaborată cu suportul și expertiza Serviciului de Informații și Securitate, Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică și Agenției de Guvernare Electronică. Documentul oferă o informație exhaustivă a procesului de utilizare a documentelor şi semnăturilor electronice în Republica Moldova.
Valabilitatea patentei pentru persoanele care prestează servicii alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani a fost exclusă, totodată, în bază de patentă vor putea fi acordate și servicii de îngrijire a persoanelor vârstnice.
Serviciul Fiscal de Stat continuă să întreprindă măsuri riguroase pentru prevenirea și combaterea activităților economice desfășurate cu încălcarea legislației în vigoare, cu accent pe contribuabilii care activează în domeniul transportului de pasageri în regim taxi.
Având la bază prevederile Legii nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar, sunt oare limitate decontările în numerar cu personalul aferent diurnelor compensate/achitate?
Cei mai buni 27 profesioniști în domeniul financiar au fost premiați în cadrul Galei Financiare – eveniment organizat de Ministerul Finanțelor, cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorului din sistemul financiar, marcată în fiecare an la data de 15 august. Evenimentul a fost organizat pentru al doilea an consecutiv
Conducerea Serviciului Fiscal de Stat a avut o întrevedere cu reprezentanții Asociației Naționale a Restaurantelor și a localurilor de agrement din Republica Moldova (Asociația MĂR), în cadrul căreia au fost trecute în revistă rezultatele programului de conformare voluntară în privința
Cu toate că femeile reprezintă majoritatea absolventelor facultăților financiare la nivel european, totuși, există o subreprezentare a acestora în organele de conducere a instituțiilor și organizațiilor financiare, în poziții de top management acestea reprezentând mai puțin de 8%
Serviciul Fiscal de Stat a stabilit, de la începutul anului 2024 până în prezent, 68 de cazuri de nerespectare a prevederilor legislației în vigoare de către contribuabilii din domeniul transportului rutier în regim de taxi, ca rezultat al acțiunilor desfășurate împreună cu echipele mobile de control în trafic ale Agenției Naționale de Transport Auto, în adiacentul Aeroportului Internațional Chișinău.
Până în prezent, Casa Națională de Asigurări Sociale aplică prevederile a 16 Acorduri internaționale în domeniul securității sociale semnate cu următoarele state: România, Republica Portugheză, Republica Bulgaria, Marele Ducat de Luxemburg, Republica Austria,
La data de 14 decembrie 2021, IP Serviciul Tehnologia Informaţiei și Securitate Cibernetică (STISC), Agenția Guvernare Electronică (AGE) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS) au anunțat despre eventuala posibilitate a extindere a termenului de valabilitate a semnăturii electronice de la 2 ani la 5 ani. Conform pct. 32 din Legea nr. 91/2014 privind semnătura electronică și documentul electronic, până la data de 07.07.2017 termenul de valabilitate a certificatului cheii publice al utilizatorului nu putea constitui mai mult de 1 an.
Procesul de emitere a certificatului de asigurare „Carte Verde” va fi digitalizat, prin renunțarea la formularul de document primar cu regim special în format hârtie și asigurarea posibilității de emitere a acestuia în formă electronică.
Nivelul minim al drepturilor şi garanţiilor de muncă pentru salariaţii în domeniul învățământului se stabileşte de Codul muncii , precum şi de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a înaintat pentru consultări publice proiectul de Ordin cu privire la aprobarea modelului de formular utilizat la prezentarea Raportului anual privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar efectuat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), elaborate în temeiul prevederilor Legii nr.447/2023 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *