Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Cota participației proprii inițiale în cadrul Programului de stat „Prima casă” se reduce de la 10 la 5%, iar vârsta limită a solicitanților care pot accesa programul se majorează de la 45 la 50 de ani. În Monitorul Oficial din 24 iulie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 522 din 15 iulie cu privire la modificarea unor hotărâri ale Executivului. Astfel, în categoriile beneficiarilor de compensații vor fi incluse și persoanele care au accesat un credit ipotecar până la lansarea Programului în luna martie 2018. Potrivit noilor prevederi, beneficiarilor de credite ipotecare accesate anterior și care întrunesc condițiile de eligibilitate ale Programului la data depunerii cererii de acordare a compensației, li se calculează compensația în mărime de 50% din soldul rămas al creditului ipotecar la data depunerii cererii.
Statele de personal este un act juridic obligatoriu care în conformitate cu legislația în vigoare se întocmește în fiecare unitate și se aprobă prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) angajatorului. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la сonţinutul statelor de personal ale unităţii. Angajatorul este obligat să respecte legile și alte acte normative, precum și clauzele contractelor individuale de muncă, contractului colectiv de muncă și ale convenţiilor colective.
În scopul simplificării elaborării de către contribuabili a balanței timpului de muncă pentru anul 2022, care urmează a fi perfectată de fiecare entitate independent, propunem lista zilelor de sărbătoare oficiale și profesionale pentru anul viitor. Astfel, ținând cont de necesitatea utilizării optime de către salariați a zilelor de repaus și de sărbătoare nelucrătoare, conducătorul unității, după consultarea reprezentanților salariaților, este în drept să transfere
Cum urmează a fi supuse impozitării plățile acordate foștilor angajați? Constituie oare aceste plăți drept bază de a calcula și reține primele de asigurare obligatorie de asistență medicală? Care sunt obligațiile fiscale în cazul în care unul din fondatorii SRL donează cota sa de participație în capitalul social celuilalt cofondator? Apare necesitatea calculării creșterii de capital dacă are loc redistribuirea unui bun imobil – proprietate comună în devălmășie a soților?
Astăzi, 11 septembrie 2020, Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, intervenind în prevederile Codului fiscal, Codului de procedură penală, Legea privind activitatea specială de investigații și Codul contravențional. Punerea în aplicare a legii este preconizată din 1 ianuarie 2021, Serviciului Fiscal de Stat fiind acordate atribuții pentru prevenirea şi combaterea infracțiunilor economice și extinderea competențelor de efectuare a activității speciale de investigație în conformitate cu Legea nr.59/2012 privind activitatea specială de investigaţii și a urmăririi penale în conformitate cu Codul de procedură penală.
Prezintă Declarația privind taxa pe valoare adăugată (Forma TVA12) Cabinetul avocatului (CA) și Biroul asociat de avocați (BAA) în cazul la procurarea proprietății de la întreprinderile înregistrate în calitate de plătitori de TVA, declarate în proces de insolvabilitate, cu excepția celor în procedură de restructurare și realizare a planului, în conformitate cu prevederile Legii insolvabilității nr. 149/2012 (Legea nr. 149/2012)? Subiecții impozabili stipulați la art. 94 lit. e) din CF calculează TVA pentru procurările indicate la art. 95 alin. (1) lit. e) din CF prin aplicarea cotei corespunzătoare a impozitului, stabilită pentru proprietatea procurată, la valoarea procurării ei. În conformitate cu art. 115 alin. (1) din CF, fiecare subiect impozabil, specificat la art. 94 lit. a), c) și/sau lit. e), este obligat să prezinte Declarația privind TVA pentru fiecare perioadă fiscală.
Anexa nr.1 și Anexa nr.2 la Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 109 din 18 iunie 2018 „Cu privire la aprobarea termenelor de prezentare a rapoartelor financiare pe semestrul I și 9 luni ale anului 2018” se modifică și se substituie cu anexele la Ordinul nr. 141 din 18 august curent, publicat în Monitorul Oficial din 7 septembrie. Astfel, Ministerul Finanțelor va prezenta rapoartele financiare pe 9 luni ale anului 2018 până la 20 noiembrie curent. Termenul de prezentare al rapoartelor financiare pentru primul semestrul a fost extins şi pentru alte instituţii din sistemul bugetar de la 3 la 24 august, iar cele pentru 9 luni — de la 2 la 20 noiembrie curent.
Obiectul acestui articol îl constituie evenimentele (operațiunile economice) care au loc după perioada de raportare (datei raportării), indiferent dacă acestea sunt favorabile sau nefavorabile. Evenimentele apărute în perioada între data raportării și data semnării situațiilor financiare ar putea furniza informații suplimentare referitoare la perioada de raportare față de cele cunoscute la data închiderii bilanțului contabil. Aceste evenimente trebuie să constituie obiectul unei analize contabile conforme Standardelor Naționale de Contabilitate (SNC), pe motiv că evenimentele ulterioare ar putea modifica situațiile financiare pentru perioada de raportare precedentă celei în care acestea efectiv au avut loc.
Odată cu exprimarea acordului de utilizare a SIA ,,e-Factura”, contribuabilii se obligă să respecte următoarele condiții: să utilizeze doar o singură formă a documentului pentru unul şi același fapt economic – fie cea generată în Sistemul „e-Factura”, fie cea cu utilizarea formularului pe suport de hârtie specială cu însemne de protecţie procurată de la organul fiscal sau imprimată de sine stătător în modul stabilit; completarea facturilor fiscale electronice va fi efectuată în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 118 al Ministerului Finanţelor „Cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală” şi a Instrucţiunii privind completarea acestuia semnarea facturii fiscale electronice va fi efectuată cu aplicarea semnăturii electronice avansate calificate conform legislației privind semnătura electronică și documentul electronic, precum și normelor tehnice din domeniu.
Potrivit art.70 din Codul fiscal, întregul venit al contribuabilului nerezident se împarte în venit obţinut: în Republica Moldova din activităţi de întreprinzător sau din munca prin contract (acord) de muncă;peste hotarele Republicii Moldova din activităţi de întreprinzător sau din munca prin contract (acord) de muncă.
Atribuțiile Serviciului Fiscal de Stat pentru prevenirea şi combaterea infracțiunilor economice vor fi extinse prin acordarea competențelor suplimentare de efectuare a activității speciale de investigație în conformitate cu Legea nr.59/2012 privind activitatea specială de investigaţii și a urmăririi penale în conformitate cu Codul de procedură penală. Guvernul, în ședința din 3 iulie 2020, a aprobat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative. Acesta prevede operarea modificărilor în Codul fiscal (CF), Codul de procedură penală (CPC), Codul contravenţional și Legea nr. 333/2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală și alte acte legislative.
Conform art.95 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal în redacția Legilor nr. 171/2019 și nr.60/2020, nu constituie obiect impozabil cu TVA: — livrarea către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, a proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate, în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012 (în perioada de la 1 ianuarie 2020 pînă la 30 aprilie 2020 inclusiv);
Conform art. 101 alin. (4¹) din Codul fiscal, subiecţii impozabili stipulaţi la art.94 lit.e) calculează TVA pentru procurările indicate la art.95 alin.(1) lit.e) prin aplicarea cotei corespunzătoare a impozitului, stabilită pentru proprietatea procurată, la valoarea procurării ei.
Conform art. 108 alin.(9) din Codul fiscal, termenul obligației fiscale la procurarea proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate, survine odată cu efectuarea plăţii, inclusiv a plăţii prealabile pentru proprietatea procurată sau data primirii proprietăţii de către cumpărător, în funcţie de ce are loc mai înainte.
Guvernul a aprobat Hotărârea cu privire la organizația de bază a statelor-membre ale Comunității Statelor Independente (CSI) pentru dezvoltarea profesională și recalificarea angajaților pentru autoritățile de investigație fiscală (financiară). Hotărârea a fost propusă de Consiliul miniştrilor afacerilor externe al CSI în scopul dezvoltării profesionale şi recalificării angajaţilor pentru autorităţile de investigare fiscal/financiară ale statelor membre CSI,
Serviciul Fiscal de Stat informează titularii de patentă de întreprinzător și persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul că aceștia pot beneficia de reducere la achitarea, în termen de până la 31 martie curent, a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) calculată în sumă fixă de 50% și, respectiv, 60%. Această prevedere este stipulată de Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2019 nr. 301 din 30 noiembrie 2018, iar suma primei stabilite pentru anul 2019 constituie 4056 lei.
Serviciul Fiscal de Stat vine cu un anunț ce ține de aplicarea TVA la procurările de proprietate a întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate. Ținând cont de modificările operate în art.94 lit.e) din Codul fiscal, persoanele juridice şi fizice care practică activitate de întreprinzător şi procură pe teritoriul Republicii Moldova proprietatea întreprinderilor înregistrate în calitate de plătitori de TVA, declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012, sunt subiecți impozabili cu TVA, indiferent de faptul dacă dețin sau nu statut de plătitor a TVA.
În conformitate cu prevederile art.8 alin.(2) lit.c) din CF, contribuabilul este obligat să efectueze încasările băneşti în numerar prin intermediul echipamentelor de casă şi de control (ECC), respectând reglementările aprobate de Guvern, inclusiv Lista genurilor de activitate, al căror specific permite efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără aplicarea ECC. Principiile generale de utilizare şi exploatare a ECC sunt prevăzute de Regulamentul cu privire la exploatarea echipamentelor de casă şi de control pentru efectuarea decontărilor în numerar şi/sau prin alt instrument de plată, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.141/2019.
Conform art. 1242 alin. (1) Cod civil (CC), prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același gen, calitate și cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date. Din esenţa și natura juridică a contractului de împrumut rezultă că acesta este un acord de voinţă între împrumutător și împrumutat, de regulă gratuit, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Începând cu 1 ianuarie 2020 în conformitate cu art.95 alin.(2) lit.g), în redacția Legii nr.171 din 19.12.2019, livrarea proprietăţii de către întreprinderile declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012, nu constituie obiect impozabil cu TVA.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *