Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate cu art.93 pct.3) din Codul fiscal, livrare de mărfuri reprezintă transmitere a dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu plată parţială, împrumutul bunurilor fungibile, cu excepţia
Articolul analizează posibilitatea legală ca un contract încheiat în formă electronică la o anumită dată să producă efecte juridice de la o dată anterioară. În practică, se întâlnesc situații în care părțile doresc să semneze un contract într-o anumită zi, dar să stipuleze
Au intrat în vigoare noi condiții de acordare a subvențiilor în avans pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER. Acestea au fost aprobate prin HG nr.576/2025,
Guvernul urmează să aprobe hotărârea cu privire la înființarea Societății pe Acțiuni „Bursa Internațională a Moldovei”, proiectul căreia, elaborat de către Agenția Proprietății Publice de comun cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a fost analizat în cadrul ședinței secretarilor generali de stat.
Conform Raportului operativ al Casei Naționale pentru Asigurări Sociale privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în primele 4 luni ale anului 2025, în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă totală de 17998,5 mil. lei sau 37,5% din planul anual prevăzut.
Proiectul modificărilor la Codul fiscal și a altor acte normative elaborat de către Ministerul Finanțelor în vederea optimizării politicii fiscale și vamale care, totodată, urmărește și eliminarea unor discrepanțe legislative și clarificarea unor prevederi aprobate anterior, va fi aprobat până la încheierea sesiunii de vară a Parlamentului.
În cazul copiilor gemeni sau a mai multor copii născuți dintr-o singură sarcină, se acordă indemnizație paternală pentru fiecare copil. În același timp, tatăl copiilor adoptați
Restituirea impozitului pe venit achitat/reținut în plus persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător se efectuează în corespundere cu prevederile Titlului II al Codului fiscal, art.175 și art.176, Capitolul 5 din Codului fiscal.
Mă aflu în concediu parțial plătit pentru creșterea copilului. În perioada dată unitatea a fost re¬organizată inclusiv și subdiviziunea în care activam, iar funcția pe care o dețin nu se mai regăsește în statele de personal.
Va fi în drept organizația necomercială să beneficieze de subvenţionarea locurilor de muncă în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 49/2021? Care vor fi categoriile de persoane fizice în raport cu care aceasta va fi în drept să beneficieze de subvenționare?
Serviciul Fiscal de Stat informează contribuabilii că în procesul de completare și prezentare a dărilor de seamă fiscale prin intermediul Sistemului Informațional Automatizat „Declarație electronică”,
Încasările la Bugetul public național (BPN) administrate de Serviciul Fiscal de Stat, conform informațiilor operative, au constituit circa 39,3 miliarde lei pentru 6 luni ale anului 2025, ceea ce denotă o creștere de circa 4,6 miliarde lei sau cu 13,2% în raport cu perioada similară a anului precedent.
Joi, 26 decembrie, Parlamentul, în cadrul ședinței plenare, a votat în lectura a doua și a treia proiectul legii pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica fiscală și vamală), în temeiul căruia prevederile Legii nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative, se vor aplica din 1 aprilie 2025, adică,
În contextul reformelor fiscale menite să asigure o mai bună echitate și eficiență în sistemul de impozitare, prin Legea nr. 187/2025 au fost aprobate o serie de modificări importante la Codul fiscal, cu aplicabilitate
Dreptul de ședere provizoriu ar putea fi acordat sau extins străinului care se califică drept nomad digital dacă acesta intenționează să rămână pe teritoriul Republicii Moldova peste termenul legal de ședere, în timp ce continuă să obțină venituri din desfășurarea activității de muncă în baza contractului individual de muncă sau contractului de prestări servicii cu
Gestionarea bazelor de date, înregistrarea, actualizarea, arhivarea, dar și radierea informațiilor relevante privind serviciile de consiliere agricolă, va fi asigurată prin intermediul Sistemului informațional „Sistemul de cunoștințe și inovare în
Legea bugetului de stat pentru anul 2026 nr. 322 din 29 decembrie 2025, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026 nr. 320 din 29 decembrie 2025 și Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2026 nr. 321 din 29 decembrie 2025 ai fost publicate miercuri, 31 decembrie curent în Monitorul Oficial.
În ediția din august a revistei „monitorul fiscal FISC.md” abonații publicației vor avea posibilitatea să studieze tabelul întitulat „Garanții juridice în cazul activității salariatului în cadrul organelor electorale”, în care Olga Donciu analizează normele juridice la subiectul abordat.
În primele 9 luni din anul curent, țara noastră a exportat mărfuri în sumă de $2618,8 mil., cu 13,2% mai puțin decât în perioada similară din anul 2023, conform datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, exporturile de mărfuri autohtone în ianuarie-septembrie 2024 au constituit 1981,0 mil. (75,6% din total exporturi),
Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 30,5% în perioada ianuarie-aprilie 2025 și constituie 29,7 mil. lei, comparativ cu perioada similară a anului 2024, anunță Serviciul Fiscal de Stat. Urmare a acțiunilor de conformare voluntară și informare, în perioada ianuarie-aprilie 2025 au fost
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *