Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Importul mostrelor de către agenții economici este generat de mai mulți factori sau necesități cum ar fi: pentru obținerea unui certificat, pentru necesitățile interne ale companiei sau pentru prezentarea acestora în cadrul târgurilor comerciale
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat, în temeiul prevederilor Codului urbanismului și construcțiilor nr. 434/2023, Metodologia de evaluare vizuală rapidă a clădirilor, proiectul căreia a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței secretarilor generali de stat din 31 martie curent. De menționat, că scopul actului normativ, care va fi pus în aplicare din 1 ianuarie 2026, constă în instituirea prevederilor pentru ierarhizarea clădirilor din punct de vedere al riscului seismic și stabilirea priorității investițiilor pentru punerea în siguranță a clădirilor față de acțiunea seismică.
Persoana fizică V. a procurat de la SRL „S” un telefon mobil, fapt confirmat prin bonul fiscal şi certificatul de garanție eliberat. În scurt timp V. s-a adresat la centrul de deservire al SRL „S” pentru reparația telefonului procurat anterior, fiind întocmit actul de primire-predare al telefonului. În act a fost reflectată problema invocată de consumator: „nu se deschide ecranul”, iar despre starea produsului primit de la consumator s-a specificat: partea din faţă: „bună”; partea din spate: „bună”, vicii vizibile nefiind depistate.
Pentru consultări publice este propus un nou proiect de lege ce are ca scop facilitarea activității mediului de afaceri (pachetul de lege nr.VII). Acesta conține propuneri de modificări la circa 20 de acte normative și are ca scop eliminarea barierelor administrative, cerințelor
Drept forță majoră, conform prevederilor Codului vamal, sunt considerate următoarele evenimente: a) război (declarat sau nu), ostilități, invazii, acțiuni ale unui inamic străin, mobilizare militară extensivă; b) embargo; c) epizootie, epidemie, dezastru natural sau eveniment natural extrem; d) explozie, incendiu, distrugerea mărfii, distrugerea mijlocului de transport cauzată de accident rutier. În Monitorul Oficial din 31 decembrie 2020 a fost publicată Hotărârea nr. 940 din 22 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului, inclusive în Regulamentul de aplicare a destinațiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova.
Serviciul Fiscal de Stat informează persoanele fizice care practică activitate independentă despre aprobarea formularului tipizat al Avizului de plată la taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii, prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 109 din 27.11.2023.
La data de 12 iunie 2025, în MO a fost publicată HG nr. 249/2025, prin care a fost aprobat Regulamentul cu privire la desfășurarea activității de autoservice (în continuare – Regulament).
Vânzare prin ramburs este metoda de comerț care presupune că produsul livrat este plătit de către client direct curierului la livrare. Cum funcționează rambursul:
Potrivit legislației fiscale, orice dare de seamă fiscală trebuie să conțină, de regulă, un șir de informații obligatorii, care sunt enumerate la art. 187 alin. (3) din Codul fiscal (CF). Deși nu se regăsește expres în cuprinsul normei prenotate, unul din cele mai frecvent întâlnite
Patenta de întreprinzător este un certificat de stat nominativ, ce atestă dreptul de a desfășura genul de activitate de întreprinzător indicat în ea în decursul unei anumite perioade de timp printr-un sistem simplificat de înregistrare, impozitare, evidență
În cadrul controalelor de stat, inspectorul va avea dreptul să achiziționeze produse pentru prelevarea de mostre și efectuarea încercărilor de laborator în domeniul supravegherii pieței, cu includerea informației privind prelevarea mostrelor în procesul-verbal de control. În același timp, acesta va fi obligat să pună la dispoziția
Prevederile Metodologiei de evaluare vizuală rapidă a clădirilor, ce se propune a fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2026, se vor aplica în cazul clădirilor publice şi a blocurilor locative, indiferent de forma de proprietate a acestora, având următoarele destinații și moduri de folosință: blocuri locative; alte construcții
Subiecții care importă, produc sau comercializează cu ridicata mărfuri supuse accizelor sunt obligați să efectueze inventarierea stocului de mărfuri supuse accizelor
În conformitate cu prevederile art. 5 pct. 5) subpct.a) din Codul fiscal, rezident al Republicii Moldova se consideră orice persoană fizică care corespunde uneia din cerinţele de mai jos: i) are domiciliu permanent în Moldova, inclusiv:
Camera de Comerț și Industrie a RM, în calitate de membru al Consorțiului Agricultură Organică și Vitivinicol, invită Asociațiile de Business din Republica Moldova să aplice la concursurile de granturi lansate de către proiectul EU4Business: Connecting Companies (EU4BCC). Sesiunea de informare cu privire la acest proiect va fi desfășurată online la 7 aprilie 2021, orele 10.00. Pentru participare la eveniment reprezentații Asociațiilor de Business din sectorul agriculturii organice se pot înregistra la următorul link: https://zoom.us/meeting/register/tJ0kdOioqD0qEtDCQ3n7VxELZ-zoJeSVnqQI. De asemenea, în cadrul evenimentului oamenii de afaceri vor putea stabili relații de colaborare cu partenerii din UE și să prezinte inițiativele sale.
Serviciul vamal ne informează despre beneficiile utilizării garanției globale. Astfel, dacă ești operator economic și desfășori activități de import, export, tranzit vamal sau dorești să optezi pentru un anumit regim vamal, atunci este important să cunoști despre avantajele constituirii unei garanții globale.
Potrivit art. 8 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal (în continuare – CF), contribuabilul este obligat să efectueze încasările băneşti în numerar prin intermediul echipamentelor de casă şi de control (în continuare – ECC),
Conform legislației fiscale, procedura controlului fiscal constă într-un ansamblu de metode şi operațiuni de organizare şi desfășurare a controlului, precum şi de valorificare a rezultatelor acestuia. În continuare vor fi analizate metodele şi operațiunile de organizare şi desfășurare a controlului fiscal, fiind o parte componentă a unei serii de articole cu privire la controlul fiscal.
Serviciul Fiscal de Stat pune un accent deosebit pe promovarea conformării voluntare, cu aplicarea celor mai simple și mai eficiente tratamente pentru a atenua riscurile de neconformare și a spori nivelul de conformare fiscală voluntară.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *