Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Parlamentul a adoptat în lectură finală un proiect de lege care prevede modificări şi completări la Legea cu privire la patenta de întreprinzător, comunică MOLDPRES. Potrivit modificărilor aprobate, plafonul veniturilor din vînzările anuale pentru titularii de patentă se va majora de la 100 de mii pînă la 300 de mii de lei. Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, a declarat că proiectul mai prevede dreptul titularilor de patentă de a activa în spaţii de pînă la 30 de metri pătraţi, spre deosebire de prevederile legale actuale conform cărora suprafaţa admisă era de 12 m pătraţi. Totodată, va fi permisă activitatea în pavilioane, gherete, tonete, şi nu doar în tonete cum era pînă în prezent.
Domnul Sorin Andrei, Preşedinte executiv al BCR Chişinău, vorbind pentru revista „Monitorul fiscal FISC.md”, a povestit mai mult despre piața serviciilor bancare din Moldova. Totuşi, am aflat şi ceva personal. Că şi-a început cariera la BCR în calitate de ofițer de credite. Că pe parcursul activității a avut posibilitatea de a exercita mai multe funcții, fiind implicat, de asemenea, în activități de marketing, operațiuni de suport.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat Cu referire la solicitarea din 24 martie a.c, cu privire la modul de plafonare a contribuţiilor de asigurări sociale aplicabil în 2011, parvenită de la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei comunică următoarele: În conformitate cu art. 47 alin. (4) din Legea nr. 847-ХIII din 24.05.1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar, dacă legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat nu este adoptată şi publicată pînă la 31 decembrie, finanţarea cheltuielilor pe anul curent se efectuează, lunar, cu sume ce reprezintă a douăsprezecea parte din suma cheltuielilor ce au fost prevăzute pentru anul bugetar precedent.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *