Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Specialiștii în finanțe au o misiune nobilă – de a asigura securitatea și stabilitatea financiară a țării. Astăzi, de Ziua Financiarului, care se află la cea de-a 25 aniversare, echipa Publicației Periodice ”Monitorul Fiscal FISC.md” transmite recunoștință și cele mai înalte aprecieri specialiștilor din acest domeniu !
(Continuare. Partea I în nr. 3 (58), partea II în nr. 4 (59), partea III în nr. 5 (60), partea IV în nr. 7 (62)) Indicatorii calculați în baza sistemului PERLAS sunt sistematizați în șase grupe, unde fiecare indicator omogen din grupa respectivă este evaluat pe o scară de valori (baluri și puncte) cuprinsă în intervalul 1 și 10, astfel încât valoarea finală a indicatorilor unei grupe se obține prin însumarea valorii balurilor tuturor indicatorilor mărimii absolute în grupa dată. Mărimea absolută calculată pe fiecare grupă de indicatori urmează a fi însumată pentru a obține numărul total de baluri care împreună exprimă protecția, structura financiară, calitatea activelor, lichiditatea și semnele de creștere (dezvoltare) ale activității AEÎ.
Autoritățile planifică să introducă în Codul fiscal scutirea de la plata impozitului pe imobil deținute de către întreprinderea socială de inserție, în scopul promovării și încurajării acestui sector. Acțiunea este inclusă în proiectul Programului Național de Dezvoltare a Antreprenoriatului Social pe anii 2021-2025. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Programului a fost inclus pe agenda ședinței secretarilor generali din 10 decembrie curent. Astfel, Programul conține patru obiective specifice:
Noul concept de dezvoltare a Serviciului guvernamental de plăți electronice MPay a fost prezentat pe în cadrul unei ședințe publice cu participarea reprezentanților Ministerului Economiei și Infrastructurii, Băncii Naționale a Moldovei, Consiliului Economic de pe lângă Prim Ministru, ai Agenției de Guvernare Electronică și comunității de afaceri. Conceptul de dezvoltare a Serviciului MPay derivă din Foaia de parcurs a Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru impulsionarea procesului de digitizare a economiei naționale și dezvoltare a comerțului electronic, care este implementată cu suportul USAID și a Guvernului Suediei, pe platforma proiectului Tekwill.
Contabilitatea de gestiune asigură utilizatorii interni cu informație veridică, relevantă și oportună despre costurile, cheltuielile, veniturile, procesele de normare, planificare, control și analiză a activității economice atât a entității în ansamblu, cât și a unităților structurale ale acesteia. În acest aspect, totalitatea elementelor contabile se delimitează prin unitățile structurale (subdiviziuni) potrivit cărora sunt localizate costurile, cheltuielile și veniturile. Prin reunirea elementelor contabile menționate se obține localizarea costurilor.
(Continuare. Partea I în nr. 3 (58), partea II în nr. 4 (59)) Analiza indicatorilor din grupa R. Rentabilitate și costuri Grupa de indicatori R. Rentabilitate și costuri utilizați în sistemul PERLAS – este destinată pentru compararea indicatorilor structurii financiare cu veniturile, determinând eficiența cu care Asociația de Economii și Împrumut (AEÎ) investește resursele sale în active ce generează cel mai mare venit.
În condițiile actuale de dezvoltare, pe piață apar tot mai mulți comercianți și tot mai multe produse/servicii pentru publicul cointeresat de cumpărare. Fenomenul dat, în mod direct, crește spirtul de concurență între participanții la piață. Pentru a avea succes în condițiile unei concurențe dure, comercianții devin tot mai inventivi, atât în privința produselor/serviciilor care le propun, cât și în privința metodelor de promovare a acestora.
Conducătorii prestatorilor de servicii medicale încadrați în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală pentru anul 2024 vor asigura raportarea trimestrială a serviciilor medicale prestate beneficiarilor de protecție temporară, până la data de 10 a lunii ce succede trimestrul de gestiune.
Prin intermediul Programului „Facilitatea de Creditare a Tinerilor”, lansat în anul 2019 de Ministerul Finanțelor, sunt finanțate 248 afaceri ale tinerilor antreprenori, în sumă totală de 154,3 mil. lei. În 9 luni ale anului 2020 au fost creditate 101 de sub-proiecte în valoare de 59,4 mil. lei.
Structura financiară a Asociației de economii și împrumut (AEÎ) este cel mai important factor generalizator în determinarea potențialului de creștere, a capacității de a genera avantaje economice, venit, profit și a durabilității financiare generale. Indicatorii ce determină structura financiară a AEÎ exprimă cele mai importante elemente patrimoniale ale acesteia. Structură financiară se consideră eficientă dacă ea asigură AEÎ protecția activelor și creșterea lor reală. Grupa de indicatori E. Eficiența structurii financiare utilizați în sistemul PEARLS estimează activele, datoriile și capitalul propriu și recomandă o structură „ideală” a bilanțului AEÎ:
Proiectul Uniunii Europene „Suport pentru cadrul infrastructurii calității în contextul DCFTA în Republica Moldova” se va încheia la sfârșitul lunii octombrie 2020, iar zilele trecute a avut loc evenimentul de totalizare a rezultatelor obținute pe parcursul a trei ani de activitate, la care a participat reprezentanți ai principalelor instituții și agenții beneficiare. Amintim, proiectul cunoscut și ca „Proiectul QI” cu un buget total de 3,5 mil. euro a fost lansat în luna septembrie 2017 de către Delegația UE în contextul realizării DCFTA în Republica Moldova. Beneficiarii principali ai proiectului sunt Ministerul Economiei și Infrastructurii, Institutul Naţional de Metrologie, Institutul de Standardizare din Moldova, Centrul Național de Acreditare MOLDAC, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a lansat proiectul de asistență tehnică „SME Policy Support Window”, obiectivul acestuia fiind îmbunătățirea condițiilor de viață pentru o dezvoltare durabilă și incluzivă a întreprinderilor mici și mijlocii din zonele rurale. Proiectul, cu o durată de 29 de luni, se va axa pe reducerea disparităților economice și sociale din zonele rurale prin introducerea inițiativelor active de ocupare a forței de muncă și dezvoltarea IMM-urilor în aceste zone. Beneficiar indirect ai proiectului va fi populația rurală din Moldova, care va obține condiții de viață și de muncă mai bune, inclusiv locuri de muncă noi.
Codul fiscal prevede expres cazurile în care o creanţă care este nerambursabilă poate fi calificată ca datorie compromisă. Datorie compromisă este o creanţă care este nerambursabilă în cazurile în care:
Plafonul deductibil al datoriei compromise a cărui termen de prescripție a expirat a fost majorat de la 1000 la 2000 lei. Modificarea a fost aprobată prin Legea nr. 214/2024 ce se referă la politica bugetar-fiscală și vamală 2025.
„Guvernul Republicii Moldova a fost consecvent în consolidarea sectorului TIC în ultimii ani, elaborând o serie de politici pentru susținerea sectorului. Doar câteva dintre aceste măsuri de impact sunt „Strategia Moldova Digitală 2020”, două documente de politici dedicate creșterii competitivității industriei IT și promovarea inovației digitale, Legea privind parcurile IT și IT Viza. Un rol special în acest domeniu îi revine startup-urilor tehnologice, care sunt un motor pentru promovarea inovației digitale. În acest sens încurajez antreprenorii și potențialii investitori să dezvolte și să promoveze soluții digitale adaptate la piața actuală, iar noi vom munci și în continuare pentru a elabora instrumente de susținere în acest sens și a elimina constrângerile existente”, a declarat Anatol Usatîi, ministrul Economiei și Infrastructurii, în cadrul evenimentului de deschidere „Moldova Startup Week 2020”, care are loc în perioada 16-20 noiembrie.
De trei ani angajații din Republica Moldova se bucură de cardurile Up Dejun. Operatorul francez este numărul 1 pe piața tichetelor de masă, cu peste 35 de mii de carduri emise și o rețea de acceptare de aproximativ 800 de comercianți. Youssef Achour, Președinte Director Grup Up: „În cele 30 de țări în care operăm, piața de beneficii este în plină efervescență din mai multe motive. Unul dintre motive este legat de participarea soluțiilor noastre la politicile de relansare economică. Un al alt motiv este legat de nevoia de a veni în întâmpinarea clienților, partenerilor și utilizatorilor noștri cu soluții inovatoare,
În perioada 19-20 noiembrie curent, în țara noastră s-a desfășurat un important eveniment consacrat mediului de afaceri, promovării exporturilor și atragerii investițiilor – Moldova Business Week 2020. În condițiile impuse de pandemie, ediția din acest an a avut loc în format online, cu participarea a circa 1200 de reprezentanți ai asociațiilor de business, fondurilor investiționale, camerelor de comerț, investitorilor străini și oameni de afaceri din 70 de țări. Organizatorii au oferit și paneluri de discuții, în calitate de experți fiind invitați specialiști internaționali și locali din diferite domenii.
Formularul Declaraţiei privind accizele (Formularul ACZ 09) şi Modul de completare a acesteia, aprobate prin Ordinul Ministrului finanțelor nr.11/2017, vor fi aplicate nu doar de către antrepozitarii autorizaţi, de subiecţii care desfăşoară activitate de întreprinzător şi care nu sunt înregistraţi în calitate de antrepozitari autorizaţi,
Balkan Pharmaceuticals - unul dintre principalii contribuabili ai Republicii Moldova, a fost recunoscut la „Gala Contribuabilului Onest 2024” pentru implicarea sa activă și consecventă în susținerea economiei naționale. Distincția primită marchează angajamentul companiei față de responsabilitatea fiscală și socială, precum și rolul său semnificativ în dezvoltarea comunității locale.
SA „Barza Albă” (persoana juridică absorbantă) va fi reorganizată prin fuziune (absorbție) cu SA „Aroma” (persoana juridică absorbită). Guvernul, în cadrul ședinței din 30 iulie anul curent, a susținut proiectul de reorganizare a entităților elaborat de către Agenția Proprietății Publice (APP), în calitate de deținător
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *