Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Care sunt aspectele contabile, fiscale și vamale, la primirea de către o întreprindere de stat (municipală) neplătitoare de TVA, cu titlul gratuit, a unui activ nematerial de la persoana juridică nerezident (un soft - program informațional), ce va fi instalat la distantă ( prin internet)?
Restabilirea și prelungirea patentei de întreprinzător pe motiv de boală se realizează de către subdiviziunile teritoriale ale Serviciului Fiscal de Stat, în baza cererii titularului de patentă, începînd cu ziua următoare zilei în care a expirat/expiră durata patentei valabile la momentul deschiderii certificatului de concediu medical, indiferent de data depunerii acesteia.
Directorul Serviciului Fiscal de Stat este în drept să excludă din Lista contribuabililor mari, înainte de termenul stabilit, contribuabilii care încetează să deţină o poziţie dominantă şi/sau importanţă semnificativă într-un domeniu al economiei naţionale (criteriul prevăzut la pct. 4 lit. c) din Ordinul SFS nr. 471/2022).
Un angajat al întreprinderii a depus o cerere și a beneficiat de concediu neplătit în perioada 25 august – 21 septembrie 2025 inclusiv. În acest interval se regăsesc două zile oficiale nelucrătoare și de sărbătoare: 27 august – Ziua Independenței Republicii Moldova; 31 august – sărbătoarea „Ziua Limbii Române”.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a înaintat pentru consultări publice proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind eliminarea reglementărilor excesive în sectorul privat, elaborat în colaborare cu alte ministere și autorități publice, comunitatea de afaceri, cu suportul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru și partenerilor de dezvoltare (OPTIM/Helvetas, UNDP, USAID/MISRA, USAID/RCRA) în scopul facilitării activității de antreprenor prin eliminarea barierelor birocratice și diminuarea deficitului forței de muncă pe piața internă.
Lista agenților economici cu drept de prelungire a termenului de plată a TVA şi a taxei vamale pentru perioada ciclului de producere, dar nu mai mult de 180 de zile, la importul materiei prime, materialelor, accesoriilor, ambalajului primar şi articolelor de completare pentru fabricarea în exclusivitate a mărfurilor destinate exportului ar putea fi completată. Proiectul de hotărâre de Guvern în acest sens este propus pentru consultare publică de către Ministerul Economiei și Infrastructurii.
În articolul respectiv voi prezenta regulile generale de înregistrare în contabilitate a bunurilor transmise de către autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile bugetare și primite în gestiune economică de către entitățile cu proprietate publică (întreprinderile de stat, municipale, și alte entități similare, inclusiv instituțiile publice cu autonomie financiară).
Ziua de 27 aprilie 2020 se declară zi lucrătoare, iar ziua de 08 iunie 2020 se declară zi de odihnă, a dispus Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova pe data de 13 aprilie (pct.6 din Dispoziția nr. 17). Amintim că, până la declararea stării de urgență în Republica Moldova, ziua de luni, 27 aprilie, era stabilită drept zi liberă (Paștele Blajinilor). Odată cu prelungirea termenului limită de prezentare a Declarațiilor cu privire la impozitul pe venit de pe data de 25 martie 2020 pentru data de 25 aprilie 2020 în contextul situației epidemiologice din țară, dările de seamă respective urmau a fi prezentate pe data de 28 aprilie. Asta deoarece, ținând cont de prevederile Codului fiscal, dacă ultima zi de prezentare a dării de seamă este zi de odihnă (în anul curent data de 25 aprilie este sâmbătă), rapoartele pot fi prezentate în prima zi lucrătoare după ziua liberă.
În Monitorul oficial din 31 decembrie curent a fost publicată Legea nr.318/2025 pentru modificarea unor acte normative, în temeiul căreia sunt introduse un șir de modificări la Codul fiscal care vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2026.
Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 29 decembrie curent, cu 61 de voturi, a votat în a doua lectură proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (ce vizează domeniul fiscal).
Termenul de intrare în vigoare a IFRS 17 „Contracte de asigurare” ar putea fi amânat. În acest sens, Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de ordin pentru modificarea Ordinului MF nr.21/2023, ce prevede transferarea termenului de intrare în vigoare a IFRS 17, de la 1 ianuarie 2026 cum era planificat, la 1 ianuarie 2028.
La expirarea termenului pentru care a fost constituită zona economică liberă (ZEL), activitatea acesteia va înceta în mod automat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 440/2001 privind zonele economice libere. Cu trei luni înainte de expirarea termenului de funcționare prevăzut în legea de creare a zonei economice libere, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării va
Serviciul Fiscal de Stat reamintește contribuabililor despre digitalizarea și integrarea în portalul www.mpower.gov.md a 8 tipuri de împuterniciri al căror scop este simplificarea interacțiunea cetățenilor cu autoritatea fiscală.Împuternicirile integrate în MPower vizează:
Angajatul cu contract individual de muncă (CIM) pe perioadă determinată (până la 31.12.2025), la data de 26.12.2025 a fost internat în spital cu diagnosticul pneumonie, existând posibilitatea acordării unui nou certificat de concediu medical pentru încă 90 de zile...
Prin Legea nr.136/2024 pentru modificarea unor acte normative (modificarea Codului penal şi a Codului contravenţional), au fost operate modificări la Codul contravențional, inclusiv în partea ce ține de prescripția tragerii la răspundere contravențională.
În contextul apariției unor interpretări eronate în spațiul public privind anularea sumelor plătite în plus, cu termen de prescripție expirat, contribuabilii își exprimă numeroase nemulțumiri. De asemenea, Serviciului Fiscal de Stat (în continuare – SFS) sunt adresate multiple întrebări
Moratoriul privind încadrarea personalului în sectorul bugetar în funcțiile vacante în instituțiile și autoritățile publice, precum și în Casa Națională de Asigurări Sociale
Legislația muncii din RM trece în anii 2025–2026 prin cea mai amplă modernizare din ultima perioadă de timp. Scopul principal al modificărilor operate în Codul muncii (CM) este armonizarea normelor naționale cu directivele UE, consolidarea protecției sociale a lucrătorilor și...
Ca urmare a finalizării campaniei de depunere a Declarațiilor persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit (formularul CET18), apar tot mai des întrebări legate de modul în care pot fi utilizate sumele plătite în plus sau cele care, conform legislației fiscale, urmează să fie restituite contribuabililor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *