Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Valoarea totală estimată a ajutorului de stat acordat în baza Schemei de ajutor de stat regional pentru investiții realizate în Republica Moldov (bugetul Schemei) a fost majorată de două ori și constituie 4 mld. lei.
În conformitate cu prevederile art.254 alin.(l) lit.c) şi alin.(2) din Codul civil, asociatul societăţii comerciale are dreptul să primească o cotă-parte din profitul societăţii (dividend), proporţională participaţiunii la capitalul social, în condiţiile stabilite de lege şi actul de constituire.
Întrebarea contribuabilului:Vor fi oare obligați subiecții impunerii cu regimul fiscal al antreprenorilor independenți, de a prezenta careva dări de seamă sau rapoarte?
Regimul fiscal al persoanelor fizice care desfășoară activitate independentă este reglementat de capitolul 102/ din Codul fiscal și se aplică numai activităţilor independente desfăşurate
În Monitorul Oficial din 4 octombrie a fost publicată Decizia Serviciului Fiscal de Stat nr. 31 din 27 septembrie 2023 privind includerea modelului echipamentului de casă și de control
În conformitate cu prevederile art. 176 alin. (1) din Codul fiscal, restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului se face în modul şi în termenele stabilite la art.175, numai dacă acesta nu are restanţe.
Ordinul ministrului finanțelor nr. 115 din 8 decembrie 2023 cu privire la modificarea OMF nr. 58/2015 prin care au fost aprobate formularul Declarației TBDSA 15 și Instrucțiunea cu privire la modul de completare a TBDSA15 privind suma accizelor calculate la stocul de mărfuri supuse accizelor,
În conformitate cu legislația fiscală, contribuabilul poate dispune de sumele plătite în plus la buget în mai multe modalități, la discreția acestuia. Cele mai des utilizate modalități sunt stingerea obligației fiscale prin compensare din contul sumei plătite în plus și restituirea acesteia
În Monitorul Oficial din 27 decembrie curent Serviciul Fiscal de Stat a publicat Lista agenților economici contribuabili mari pentru anii 2025-2026 (aprobată prin Ordinul SFS nr.611 din 23 decembrie 2024. În lista respective sunt incluși 550 de contribuabili (vedeți în anexă mai jos).
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor la formularul Declarației TBDSA 15 și a Instrucțiunii cu privire la modul de completare a formularului Declarației TBDSA15 privind suma accizelor
În Monitorul Oficial din 22 septembrie curent a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr.344 din 13 septembrie 2023 cu privire la aprobarea Regulamentului privind eliberarea confirmării veniturilor obținute în Republica Moldova de persoanele fizice cetățeni ai RM.
În Monitorul Oficial de astăzi, 24 noiembrie, a fost publicată Decizia nr. 33 din 21 noiembrie 2023 privind includerea modelului echipamentului de casă și de control în Registrul unic al echipamentelor de casă și de control.
Statul încurajează și sprijină activitatea socială, morală, culturală și de caritate a cultelor religioase și a părților lor componente, formate în temeiul Legii nr. 125 din 11 mai 2007 privind libertatea de conștiință, de gândire și de religie. Activitatea economico-financiară a cultelor religioase
Este în drept persoana fizică, care pe parcursul lunilor ianuarie – aprilie 2024 a fost angajată în domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi, de a beneficia de scutirea personală aferentă anului 2024?
O companie importatoare de marfă a încheiat un contract cu o companie de transport pentru a livra marfa din străinătate la depozitul din RM. Pe teritoriul RM, șoferul companiei de transport a avut un accident, cauzând companiei importatoare un prejudiciu de 25000 lei. În acest caz suma TVA achitată sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale distruse se deduce sau nu?
Gospodăria ţărănească (de fermier) este o întreprindere individuală, bazată pe proprietate privată asupra terenurilor şi asupra altor bunuri, pe munca personală a membrilor unei familii (membri ai gospodăriei ţărăneşti), având ca scop obţinerea de produse agricole, prelucrarea lor primară
Activitatea de întreprinzător este activitatea de producere, procesare, comerț, prestarea de servicii și executare a lucrărilor, desfășurată de persoane fizice sau juridice în mod independent, din proprie inițiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială, cu scopul de a-și asigura o sursă de venit, înregistrate în conformitate cu legislația în vigoare. Ministerul Economiei și Infrastructurii a propus pentru consultări publice un vast proiect de lege ce are drept scop optimizarea, modernizarea și îmbunătățirea mecanismului de reglementare a activității în baza patentei de întreprinzător, eliminarea neclarităților la implementarea Legii nr.231/2010 cu privire la comerțul interior, a dezechilibrului fiscal la impozitarea activității patentarilor comparativ cu alte forme de antreprenoriat etc.
Este condiționată natura mărfurilor/forma livrării la livrarea de mărfuri cu titlu gratuit în scopuri de publicitate şi/sau de promovare a vânzărilor? Este limitată mărimea deducerii cheltuielilor pentru publicitate în scopuri fiscale? În conformitate cu prevederile art. 95 alin. (2) lit.c) din Codul fiscal,
Serviciul Fiscal de Stat recomandă tuturor cetățenilor să solicite bonul fiscal care confirmă cumpărarea produsului sau prestarea serviciului, în acest mod fiind asigurate drepturile în calitate de consumator.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *