Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Această inițiativă a Ministerului Mediului a fost discutată la ședința comisiei parlamentare de profil. Proiectul prevede că peste 2 ani poate fi interzis importul tuturor mărfurilor care conțin mai mult de 0,9% de organisme modificate genetic.
Ministerul Economiei propune spre consultare un proiect ce vizează modificarea Legii cu privire la comerţul interior, precum şi a Codului contravenţional,ca urmare a discuţiilor cu participarea reprezentanților asociațiilor patronale ale producătorilor locali și a rețelelor de magazine în vederea găsirii unui echilibru de interese economice și a unui mecanism viabil de aplicare a legii.
Prin prevederile Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea jocurilor de noroc nr. 291 din 16 decembrie 2016, MO nr. 2-8/3 din 6 ianuarie 2017 (în continuare – Lege) sunt stabilite modul de organizare şi desfăşurare a activităților din domeniul jocurilor de noroc, drepturile şi obligațiile organizatorului jocului şi ale jucătorului.
În scopul desfăşurării activităţii sale Asociația de economii și împrumut (AEÎ) atrage numerar sub formă de depuneri de economii de la membrii săi, credite de la băncile comerciale şi/sau împrumuturi de la entități sau persoane fizice. În acest context conform prevederilor standardului IAS 37 „Provizioane, datorii şi active contingente” încheierea şi semnarea contractului privind atragerea mijloacelor financiare se consideră fapt economic trecut care necesită înregistrare în conturile extrabilanţiere ale activului (creanţei) contingent.
Salariul total va fi constituit din partea fixă și partea variabilă. Raportul dintre partea fixă și partea variabilă va constitui, pentru majoritatea categoriilor de angajați, de 80/20 în salariul total, unde salariul de funcție (80%) este corelat cu valoarea postului, iar partea variabilă – cu deținătorul postului (performanța) și aspectele specifice ale muncii.
ANRE planifică să aprobe vineri, pe 17 martie, noile tarife pentru livrarea energiei termice și electrice consumatorilor finali.
Desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător va fi sancționată mai puțin dur, odată cu intrare în vigoare a modificărilor propuse la Codul contravențional. Amendamentele au fost examinate și aprobate în cadrul ultimei ședințe a Parlamentului.
La 15 august in Republica Moldova, tradițional, se sărbătorește Ziua lucrătorului din domeniul financiar, care a fost aprobată prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 216 din 12 iulie 1995. Deoarece activitatea noastră este influenţată şi de activitatea celor din domeniul finanţelor, venim cu profundă recunoştinţă pentru toţi cei care muncesc sau au stat bază sistemului financiar al ţării. Vă dorim prosperitate, chibzuinţă, responsabilitate şi realizarea celor mai îndrăzneţe visuri.
Se interzice orice formă de publicitate a producţiei alcoolice, inclusiv prin intermediul surselor de radio şi televiziune, presei scrise, reţelelor de internet, telefonice, telegrafice, serviciilor cinematografice şi video, în interiorul sau pe mijloacele de transport public. Un proiect de lege ce prevede reglementarea publicităţii şi promovării alcoolului, în deosebi, în rândul tinerilor, a fost votat în prima lectură în cadrul şedinţei plenare a Parlamentuluidin 6 iunie 2017.
Ministerul Economiei anunță prelungirea termenului limită de depunere a documentelor pentru concurs de selectare a candidaturii pentru ocuparea funcției vacante de administrator principal al Zonei Antreprenoriatului Liber — Parcul de Producție „Valkaneș”. Termenul limită de depunere a documentelor pentru participare la concurs este prelungit până la data de 7 august 2017, ora 16:00.
Conform art.112 alin.(l) din Codul fiscal, subiectul care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia autorităţilor publice, instituţiilor publice, specificate la art.51, exclusiv instituţiilor de învăţămînt publice, instituţiilor medico-sanitare publice şi private, specificate la art.511, şi deţinătorilor patentei de întreprinzător, este obligat să se înregistreze ca contribuabil al TVA. dacă el, într-o oricare perioadă de 12 luni consecutive, a efectuat livrări de mărfuri, servicii în sumă ce depăşeşte 600000 lei, cu excepţia livrărilor scutite de TVA şi a celor care nu constituie obiect impozabil în conformitate cu art.95 alin.(2).
Ministerul Economiei a prelungit termenul limită de depunere a documentelor pentru participare la concurs de selectare a candidaturii pentru ocuparea funcțiilor vacante de administratori principali ale Zonelor Antreprenoriatului Liber ”Parcul de Producție ”Otaci-Business”, ”Tvardița” și ”Parcul de Producție ”Taraclia”.
Comitetul de Supraveghere a Programului de Atragere a Remitențelor în Economie ”PARE 1+1” a aprobat 33 cereri de finanțare nerambursabilă, înaintate de companiile create de migranți sau rudele acestora, în sumă totală de 6,6 mil. de lei. Potrivit estimărilor vor fi create circa 100 locuri noi de muncă, iar investițiile cumulative în economia națională vor constitui 19,5 mil. lei.
Ministerul Finanțelor este în așteptarea propunerilor și sugestiilor privind obiectivele politicii bugetare pe anul 2018, măsurilor ce vor contribui la utilizarea mai eficientă a banilor publici. Aceasta, în contextul elaborării Cadrului Bugetar pe Termen Mediu (CBTM) 2018 -2020.
Termenul mijloace speciale va fi substituit în toate actele normative cu sintagma venituri colectate, iar ca urmare nu se vor mai indica în calitate de sursă de finanțare distinctă de bugetul de stat sau local, ceea ce vine în contradicție cu principiul unității bugetului, potrivit căruia toate resursele și cheltuielile autorităților bugetare se reflectă și se efectuează exclusiv în bugetul de la care se finanțează. Propunerea dată se conține în proiectul de lege ce prevede modificarea și completarea a 82 de acte legislative în vederea aducerii în concordanță cu prevederile Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale.
Serviciul Fiscal de Stat atenţionează agenţii economici asupra necesităţii de utilizare obligatorie a maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală la efectuarea decontărilor în numerar, cu indicarea sancţiunilor pentru neutilizarea sau utilizarea cu devieri de la legislaţia în vigoare.
Предприятие, в соответствии с действующим законодательством РМ, имеет право получать любой неограниченный личный доход и свободно распоряжаться прибылью, полученной в результате предпринимательской деятельности, остающейся после уплаты налогов и внесения других обязательных платежей. При этом налогоплательщик обязан достоверно декларировать сведения о доходах, полученных от любого вида деятельности, и о других объектах налогообложения, а также своевременно и в полном объеме уплачивать в бюджет исчисленные суммы налогов, пошлин и сборов.
Comitetul executiv al BNM a luat hotărârea de a majora norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă pentru a steriliza excesul de lichiditate indicatorilor macroeconomici.
Sechestrul ca măsură de executare silită poate fi aplicat în temeiul hotărârii Serviciului Fiscal de Stat privind executarea silită a obligației fiscale. Modelul nou al hotărârii și al actelor procedurale aferent sechestrului este reglementat de prevederile Ordinului IFPS nr. 143 din 13 septembrie 2002 despre aprobarea formularelor de executare silită a obligațiilor fiscale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *