Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Tendinţele demografice mondiale și naționale, de rând cu o serie de alți factori sociali și economici, generează presiuni din ce în ce mai evidente asupra sistemului public de pensii, scopul căruia este menținerea securității financiare după pensionare și gestionarea eficientă a efectelor sociale, economice și financiare ale îmbătrânirii populației. În vederea asigurării veniturilor la bătrânețe, Banca mondială, încă din anul 1994 prin raportul său „Evitarea Crizei Vârstei Înaintate” recomandă un sistem de pensii de tip multi-pilon, cuprinzând:
Datele statistice despre evoluția eliberării semnăturilor electronice de către Centrul de înregistrări al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) în anul 2019 arată că semnătura electronică devine tot mai solicitată de către concetățenii noștri. În perioada de referință, numărul persoanelor fizice care au solicitat și au primit de la CTIF semnături electronice a crescut față de anul 2018 cu 11,3% și a depășit pragul de 18 mii. Majoritatea absolută dintre beneficiari și-au reînnoit, în anul 2019, certificatele cheilor publice pe care le dețineau.
Conform art. 12 pct. 3) din Codul fiscal (CF), dividend este venitul obţinut din repartizarea profitului net între acţionari (asociaţi) în conformitate cu cota de participaţie depusă în capitalul social, cu excepţia venitului obţinut în cazurile lichidării complete a agentului economic. În continuare o să analizăm care este impactul fiscal asupra operațiunii economice de calculare și achitare a dividendelor către persoanele juridice și persoanele fizice, atât rezidenți, cât și nerezidenți ai Republicii Moldova.
În vederea susținerii activității de întreprinzător pentru atenuarea efectelor negative asupra economiei generate de situația epidemiologică(COVID-19), se instituie mecanismul de subvenționare după cum urmează: (1) Subiecții subvenției Subiecții subvenției sunt întreprinderile și organizațiile necomerciale, rezidenți ai Republicii Moldova, care au instituit șomaj tehnic și/sau staționare, conform prevederilor art. 80 și 801 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003.
Poate sau nu solicita organul vamal acte și informații suplimentare referitoare la valoarea în vamă? Temeiul legal Un drept general al organelor vamale de a solicita documente și informații suplimentare necesare vămuirii este prevăzut de art. 178 și 179 din Codul vamal al RM (CV):
Potrivit prevederilor art. 102 alin. (15) din Codul fiscal şi pct. 32 alin. 2) lit. a) din Regulamentul privind restituirea taxei pe valoarea adăugată, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 93 din 01.02.2013, pentru livrările de servicii, subiecții impozabili, împreună cu alte documente, urmează să depună confirmarea de la beneficiarul serviciilor exportate (în caz de necesitate, se prezintă traducerea perfectată de traducător autorizat conform legislației).
Efectuăm reparaţie în oficiul care îl deţinem în arendă. Cheltuielile de reparație vor fi decontate cu compania — proprietar al spaţiului din costul arendei pentru 2 luni. Ambele companii sunt platitoare de TVA. Cum vom reflecta operaţiunea în contabilitate, având în vedere că materiale pentru reparație au fost procurate atât cu TVA cât și fără TVA?
Personalul din unitățile bugetare ar putea beneficia de un premiu anual pentru rezultatele activității desfășurate în anul 2019, proporțional timpului efectiv lucrat în anul respectiv. Cuantumul premiilor anuale pentru fiecare salariat va fi fixat în actul administrativ al conducătorului unității bugetare sau al autorității publice respective și nu poate fi acordat salariaților care au desfășurat o activitate profesională ineficientă sau necorespunzătoare ori au fost sancționați disciplinar în cursul anului. Pentru conducătorii unităților bugetare mărimea premiului va fi stabilită de către organul ierarhic superior, dar nu poate depăși 50% din salariul de bază.
Autoritățile emitente, în cooperare cu alte autorități cu funcții publice sau aferente, vor fi obligate să interacționeze în cadrul Ghișeului unic, în vederea minimizării costurilor și eforturilor comercianților la inițierea și desfășurarea activității de comerț. Totodată, comerțul interior se va baza pe gestionarea stocurilor și prestarea serviciilor aferente din perspectiva asigurării eficienței economice. Activitatea de comerț în Republica Moldova se va baza pe anumite principii, conform proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.231/2010 cu privire la comerțul interior.
Evoluţia sistemului asociațiilor de economii şi împrumut din RM, (în continuare – AEÎ) a determinat necesitățile de dezvoltare a unui sistem informaţional unic activității acestora şi au impus elaborarea unui proces de sintetizare şi generalizare a informaţiilor.
Colaborarea strânsă și comunicarea permanentă cu profesia și mediul de afaceri constituie pentru Ministerul Finanțelor un pilon în procesul de reglementare a contabilității și raportării financiare în Republica Moldova, oferă un sprijin valoros, dar și o platformă de discuții, uneori în contradictoriu, dintre reglementator și cei care implementează prevederile actelor normative din domeniu.
Fondul de pensii facultative poate fi constituit de către administrator în baza contractului de societate civilă întocmit în formă scrisă, la care participantul devine parte după semnarea contractului de aderare și virarea contribuției. Un fond de pensii trebuie să întrunească minimum 15 participanți. Sistemul facultativ de fonduri de pensii se va forma pe baza contribuțiilor voluntare ale salariaților sau angajatorilor. Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea proiectului de Lege privind fondurile de pensii facultative. Documentul urmează a fi discutat în cadrul ședinței secretarilor generali ai ministerelor ce va avea loc mâine, 5 decembrie.
Conform bazei de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la data de 13 iulie 2020 erau în evidenţă 8491 locuri de muncă vacante, practic la nivelul înregistrat acum o lună, când erau 8442 posturi libere. Cele mai multe locuri de muncă vacante sunt înregistrate în mun. Chișinău – 2427 și în mun. Bălți – 1090. Totodată, cele mai puține locuri vacante sunt în Dondușeni – 35. Potrivit datelor, pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 2032 locuri de muncă, constituind circa 24% din numărul total.
Extrasul din registrul bunurilor imobile şi certificatul privind înscrierile în registrul bunurilor imobile ar putea fi eliberate sub formă de document electronic, iar la cererea solicitantului se va elibera și un exemplar pe hârtie. Prevederea poate fi inclusă în Legea cadastrului bunurilor imobile și se regăsește în pachetul de legi privind digitizarea economiei naționale. Astfel, în dosarul cadastral electronic vor fi incluse copiile scanate ale documentelor, a căror autenticitate este confirmată prin semnătura electronică aplicată de registrator. Dacă cererea și documentele anexate se prezintă prin mijloace electronice de comunicare, registratorul, până la efectuarea înregistrărilor, poate solicita prezentarea actelor originale, dacă este necesară verificarea autenticității și doar dacă această verificare nu poate fi realizată în alt mod.
Are dreptul un agent economic cu statut de persoană fizică (ÎI sau GȚ) să suporte cheltuieli de reprezentanță? Și daca da, care este modalitatea lor de deducere și reflectare în Declarații? În conformitate cu art. 24 alin. (3) din Codul fiscal (CF), deducerea cheltuielilor de reprezentanță a agenţilor economici se permite în limitele stabilite de HG „Cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit” nr. 693 din 11.07.2018 (HG nr. 693/2018), cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit alin. (1) art. 45 din Legea nr. 1134/1997 profitul (pierderile) societăţii se stabileşte în conformitate cu prevederile legislaţiei. Profitul net, după cum stabilește alin. (2) al aceluiași articol, se formează după achitarea impozitelor şi altor plăţi obligatorii şi rămâne la dispoziţia societăţii.
Lista agenților economici cu drept de prelungire a termenului de plată a TVA şi a taxei vamale pentru perioada ciclului de producere, dar nu mai mult de 180 de zile, la materia primă, materialele, accesoriile, ambalajul primar şi articolele de completare importate pentru fabricarea în exclusivitate a mărfurilor destinate exportului, a fost completată. În Monitorul Oficial din 19 ianuarie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 16 din 18.01.2019 cu privire la modificarea Listei.
În Republica Moldova, o dezvoltare semnificativă a sectorului de asigurări a început din anul 1993, odată cu adoptarea primei legi în domeniu. Pe parcursul anilor, acest sector a suferit modificări și perfecţionări, devenind o importantă componentă economică. Atât activitatea, cât și numărul participanţilor pieţei de asigurări din RM a înregistrat în timp fluctuaţii semnificative rezultate de schimbarea cadrului regulator. Odată cu instituirea, prin Legea nr. 407/2006 cu privire la asigurări (Legea nr. 407/2006), a noilor reguli pe piaţa de asigurări, în special a cerinţelor privind capitalul minim și rezervele obligatorii, numărul companiilor de asigurări s-a redus considerabil ca rezultat al imposibilității de conformare a unora dintre companii la cerința de majorare a capitalului social până la nivelul minim de 15 mil. lei, pentru asigurătorii care practică activitate în categoria „asigurări generale”, și 22,5 mil. lei, pentru cei care practică activitate în categoria „asigurări de viaţă”. Astfel, dacă în anul 2006, în RM activau 321 entități de asigurare, atunci în momentul actual pe piață, conform informațiilor oficiale ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), sunt înregistrate 12 companii2.
Cum se documentează de către cumpărător și furnizor returul de marfă începând cu 28.10.2017?
Procesul de elaborare a politicii fiscale și vamale pentru anul 2020 a fost încheiat prin adoptarea Legii nr. 171/2019 cu privire la modificarea unor acte legislative (Legea nr. 171/2019). Elaborarea și aprobarea proiectului de Lege nr. 171/2019 a fost ghidată de câteva aspecte importante, și anume: • stabilirea unor reguli clare de impozitare bazate pe simplitate în procesul de calculare și achitare a impozitelor și taxelor; • asigurarea unei previzibilități a politicii fiscale și crearea unui mediu investițional atractiv; • stimularea proceselor economice; • extinderea bazei fiscale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *