Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Comisia Națională a Pieței Financiare vrea să majoreze contribuția lunară achitată de asiguratori de la 2% la 5%. Cel puțin asta prevede proiectul de hotărâre aprobat de Consiliul de administrație al CNPF și trimis spre avizare și consultare publică autorităților și instituțiilor interesate.
Sistemul instituțional, procesele și mecanismele existente în gestionarea resurselor financiare nu ating criteriile de performanță declarate de CNAM și nu asigură utilizarea eficientă, economă și eficace a banilor. Este concluzia raportului de audit al Curții de Conturi despre modul de administrare și utilizare a mijloacelor acumulate în Fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (FAOAM), scrie Mednews.md.
În conformitate cu prevederile art.71 lit. f) din Codul fiscal, dobînzile pentru creanţele statului ori ale unui rezident sau nerezident care dispune de o reprezentanţă permanentă în Republica Moldova, dacă asemenea dobînzi sînt cheltuieli ale reprezentanţei permanente, se consideră venit al nerezidenţilor obţinut în Republica Moldova.
Fiecare persoană care obţine venituri are dreptul la o scutire personală anuală în mărime de 9516 lei pe an – sumă care, la calcularea venitului impozabil, se scade din venitul brut al contribuabilului. Pentru a beneficia de scutirea personală la locul de muncă, urmează a fi depusă o cerere la angajator prin care îl informează despre faptul că vrea să beneficieze de o scutire, fie personală, fie pentru soţ sau soţie. Mecanismul funcţionează şi invers: persoana poate depune o cerere pentru a renunţa la scutirea personală în favoarea soţului sau a soţiei.
La începutul lunii septembrie a.c., la Bucureşti, a avut loc prima rundă de negocieri a unei noi Convenţii între Republica Moldova şi România pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit. Delegaţia din Republica Moldova a fost prezidată de către Anastasia Certan, Şeful Direcţiei Generale Politică şi Legislaţie Fiscală şi Vamală, Ministerul Finanţelor, iar cea din România – de către Oana Ciurea, Şeful Serviciului de Negociere şi Aplicare a Convenţiilor de Evitare a Dublei Impuneri, Direcţia Generală de Legislaţie Cod Fiscal şi Reglementări Vamale, Ministerul Finanţelor Publice.
În ultimele trei luni la noi în autonomie au venit 14 companii cu capital străin. De asemenea, 23 de întreprinderi din Găgăuzia au obţinut permisiune de a exporta fructe în Rusia, a spus vineri, la prima şedinţă a Consiliului Economic al Găgăuziei, guvernatorul Irina Vlah.
Vinurile Moldovei alese de experții internaționali în cadrul unui concurs internațional au fost incluse în prima ediție a „Cărții Vinurilor din România și Republica Moldova”. Evenimentul s-a desfășurat în satul Cund din județul Mureș, România, unde juriul a degustat și apreciat aproximativ 250 de vinuri.
Consiliului Executiv al Proiectului PNUD Moldova „Antreprenoriat Inovativ pentru Angajare Durabilă”, s-a reunit, vineri, 25 septembrie curent, la Ministerul Economiei. La eveniment a participat Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, Reprezentantul permanent adjunct al PNUD Moldova, Narine Sahakyan, specialişti din cadrul proiectului şi Ministerului.
Asiguratorii vor trebui să dețină o „practică asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă de cel puțin trei ani, cu excepția cazului când 51% și mai mult din acțiunile asigurătorului sunt deținute de o persoană sau un grup de persoane, fiecare având rating al unei agenții internaționale specializate.” Un proiect în acest sens a fost aprobat de Guvern.
Impozitarea, în esența sa, este inerentă suveranității țării. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) și-a propus, acum doi ani, să îmbunătățească controlul fiscal și deservirea contribuabililor și, cu acest scop, a semnat un Acord de colaborare cu Agenția Fiscală Suedeză (AFS), de preluare a experienței și a noilor cunoștințe în domeniul administrării fiscale.
Consiliile raionale şi primăriile din Republica Moldova vor putea aplica proiecte finanţate din Fondul Internaţional Visegrad, din care fac parte patru ţări europene: Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia, informează Moldpres. De rînd cu administraţia publică locală, studenţi, masteranzi şi doctoranzi moldoveni vor avea posibilitatea să obţină prin concurs burse în universităţile din ţările Uniunii Europene pentru o perioadă de 1-4 semestre. Bursa pentru un semestru este de 2300 de euro.
O subcomisie ar putea fi creată în cadrul Comisiei parlamentare Economie, buget și finanțe, care ar monitoriza îndeplinirea de către instituțiile publice și întreprinderile de stat sau cu cotă majoritară statului a recomandărilor Curții de Conturi.
Expertii Fondului Monetar International sunt decisi sa recomande adoptarea yuanului chinezesc drept valuta de rezerva in operatiunile institutiei financiare internationale, au dezvaluit surse din cadrul FMI.
În perioada premergătoare sezonului de încălzire, Proiectul Energie şi Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană, prezintă recomandări de testare a calităţii biocombustibilului prin instrumente accesibile fiecăruia. Urmaţi aceşti paşi pentru a fi siguri că achiziţionaţi brichete şi pelete de calitate şi adecvate tipului de cazan pe biomasă instalat în casa dumneavoastră.
Primăria Capitalei a iniţiat un concurs internaţional pentru desemnarea companiei care va amenaja parcări cu plată în centrul istoric al Chişinăului. Antreprenorii pot depune deja cererile, iar documentele vor fi primite de autorităţile municipale pînă în data de 28 septembrie, după care va fi organizată licitaţia.
Despre situația macroeconomică în Moldova s-a vorbit în cadrul ședinței a echipei de negociatori cu reprezentanții Fondul Monetar Internațional, care a avut loc, astăzi,în incinta Ministerului Economiei. Părțile au făcut un schimb de opinii despre evoluţia social-economică a Republicii Moldova, prezentând ultimele tendinţe privind principalii indicatori macroeconomici, înregistrați pe parcursul anului 2015.
Situația celor trei bănci Banca de Economii, Banca Socială și Unibank va fi discutată miercuri în cadrul ședinței comitetului pentru stabilitate financiară. Declarația a fost făcută, astăzi, de către premierul Valeriu Streleț, informează UNIMEDIA.
Procedurile de aplicare și domeniile finanțate de Proiectul Ameliorarea Competitivității (PACII) au fost prezentate agenților economici în cadrul unor seminare de informare pentru întreprinderile mici și mijlocii din Chișinău, Bălți și raioanele Râșcani, Sângerei și Glodeni, organizate de Camera de Comerț și Industrie.
Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC), în colaborare cu Banca Nordică de Investiții, se află în proces de elaborare a studiului de fezabilitate pentru crearea şi implementarea Serviciului Naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112. Investigația va oferi o analiză amplă si un set de recomandări privind aspectele tehnico-economice și normative, necesare pentru realizarea obiectivului stipulat în Legea nr. 174 din 2014 cu privire la organizarea si funcționarea Serviciului unic pentru apelurile de urgență 112.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Внутренний госдолг Молдовы поднялся почти до 7,2 млрд леев Внутренний государственный долг Молдовы по итогам июля 2015 года составил 7 миллиардов 168,2 миллиона леев, увеличившись с начала этого года на 92,8 миллиона. Таковы данные министерства финансов республики.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *