Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Suntem în campanie de recepționare a Declarației persoanele fizice cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018. Care este termenul limită în care sunt așteptați contribuabilii la Serviciul Fiscal de Stat? Declaraţia persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit se prezintă Serviciului Fiscal de Stat nu mai târziu de data de 30 aprilie a anului următor anului fiscal de gestiune.
Darea de seamă privind impozitul pe venit — Declaraţia cu privire la impozitul pe venit a persoanei fizice care desfăşoară activitate independentă (Forma AI17), aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 2 din 9 ianuarie 2017, se prezintă nu mai târziu de 25 martie a anului următor perioadei fiscale de declarare. Potrivit art.3 din Legea nr.231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerțul interior, prin comerțul cu amănuntul se subânțelege activitate desfășurată de comercianții care vând produse direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora (consumul final.)
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) expune pentru consultări publice proiectul hotărârii Guvernului cu privire la modul de finanțare din bugetul de stat a proiectelor, desfășurate de Comitetele sectoriale pentru formarea profesională. Aceasta, în contextul intrării în vigoare de la 01 ianuarie 2018, a Legii cu privire la Comitetele sectoriale.
Care sunt formulele contabile pentru evidenţa mărfurilor de consignaţie? Pentru a răspunde la această întrebare, vom aplica prevederile Codului Civil (CC) și Codului Fiscal (CF) ale Republicii Moldova.
Ordinul nr. 43 al Ministerului Finanţelor cu privire la executarea prevederilor art. 265 alin. (11) din Codul fiscal din 23 februarie 2017, prin care a fost aprobat Regulamentul privind modul de anulare a obligațiilor fiscale care cad sub incidența articolului indicat, a fost abrogat prin Ordinul nr.139 al aceleiaşi autorităţi din 13 august curent.
În conformitate cu art. 259 din Codul civil, termenul se instituie prin lege, hotărâre judecătorească sau prin acordul părţilor și, indiferent de temeiul apariţiei, termenul se calculează după regulile stipulate în Titlul IV din Codul civil. Concomitent, termenele de achitare a obligațiilor fiscale sunt stipulate expres în Codul fiscal (CF).
În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (1) din Codul fiscal, mărimea creşterii sau pierderii de capital provenite din vînzare
Ar putea fi instituit un regim de administrare specială pentru asociațiile de economie și împrumut pe termen de până la un an. Pentru această perioadă va fi desemnat un administrator special care va dispune de toate competențele adunării generale a membrilor și ale organelor de conducere ale asociației respective, însă nu va putea exercita aceste competențe fără avizul Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Comisia economie, buget și finanțe a examinat în lectura a doua proiectul pentru modificarea şi completarea Legii asociaţiilor de economii şi împrumut și îl va propune spre dezbatere plenului Parlamentului.
Astfel consideră expertul economic al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) Viitorul, Iurie Gotişan. Într-un studiu el a menţionat că „Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR) are un buget de circa 200 mil. lei pentru anul 2017, ceea ce constituie doar 0,3% din PIB, în timp ce Estonia şi Lituania alocă pentru acest domeniu circa 5% din PIB, iar Romania — peste 2,5%”.
Excesul de funcţionari duce la pierderi anuale pentru buget în sumă de 1,4 mld. lei, susţine expertul economic de la Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Veaceslav Ioniţă.
În conformitate cu prevederile art. 49 alin. (1) din capitolul V din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal, sunt obligați să prezinte declarația cu privire la impozitul pe venit, distinct, pentru etapa I și, respectiv, etapa a II-a a perioadei fiscale 2018:
Reglementările sectorului micului bussines au fost discutate în cadrul unor dezbateri publice organizate de Congresul Autorităților Locale din Moldova și Asociația Micului Business. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației publice locale, Ministerului Economiei, agenți economici, oameni de afaceri etc.
Pentru anul 2019 vor fi alocate 5 mil. lei pentru co-finanţarea din bugetul de stat a proiectelor culturale ale asociaţiilor obşteşti. În acest sens, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării invită sociațiile obșești să depună dosarele de participare până 15 octombrie 2018. La selectarea dosarelor se vor lua în considerare următoarele criterii: • importanţa culturală a proiectului; • actualitateaacestuia, încadrarea în obiectivele şi acţiunile strategiei de dezvoltare a culturii naţionale;
Deputații, în ședința plenară din 10 noiembrie curent au votat, în lectură finală, proiectul legii privind modificarea și completarea Legii bugetului de stat pentru 2017(rectificarea bugetului).
Societățile comerciale sunt constituite cu scopul de a desfășura activitate de întreprinzător, obținerea în rezultatul acesteia a unor beneficii şi distribuirea lor între asociați cu titlu de dividende. Societățile comerciale pot fi constituite doar sub formele stabilite la art.106 alin. (2) din Codul civil, adică sub formă de societate în nume colectiv, de societate în comandită, de societate cu răspundere limitată şi de societate pe acțiuni.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), anual, până la data de 1 martie, va prezenta Consiliului Concurenţei un raport privind beneficiarii efectivi şi nivelul concentrării pieţei în domeniul audiovizualului. Totodată, în cazul în care CCA constată semne de concentrare economică, acesta va sesiza Consiliul Concurenţei şi îi va pune la dispoziţie toate informaţiile relevante deţinute. Parlamentul a votat, în prima lectură, un proiect de lege ce prevede completarea Legii Concurenței cu un nou articol — 251, ce va reglementa evaluarea concentrărilor economice în domeniul mass-media.
Executivul a aprobat, în cadrul ședinței de ieri, proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2018. Documentul a fost elaborat în conformitate cu prioritățile de politici publice ale Guvernului și ținând cont de prevederile acordurilor de finanțare cu partenerii de dezvoltare.
O persoană fizică cetăţean a depus prin procură solicitarea prezentării certificatului privind lipsa sau existența restanțelor față de buget pentru o altă persoană fizică, prezentând doar copia procurii. SFS a refuzat eliberarea certificatului. Care-s prevederile legislaţiei la acest capitol?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *