Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Marți, 3 octombrie 2023, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a lansat, în cadrul unei conferințe de presă, Campania de informare cu genericul „De 105 ani împreună dezvoltăm afaceri” care va demara în perioada 03-23 octombrie curent.
Andrian Gavriliță, noul ministru al Finanțelor, a fost prezentat luni, 3 noiembrie curent, echipei Ministerului Finanțelor de către prim-ministrul Alexandru Munteanu.
Directoarea Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban, a participat la cea de-a șaptea reuniune plenară TADEUS, la Copenhaga (Danemarca), cu scopul de a dezvolta în continuare cooperarea dintre administrațiile fiscale din Uniunea Europeană la cel mai înalt nivel.
Ministerul Finanțelor împreună cu Ministerul Culturii și Asociația Restaurantelor și Localurilor de Agrement din Republica Moldova MAR, invită pe toți cei interesați la o sesiune de discuții
Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat la data de 26 septembrie 2024 un nou seminar de instruire pentru contribuabili referitor la prețurile de transfer și criteriile legale aferente tranzacțiilor ce vor cădea sub incidența legislației prețurilor de transfer. Seminarul a fost moderat de către domnul Radu David, șef Direcție în cadrul Direcției generale expertiză juridică a SFS și expertul în impozitarea internațională din cadrul Biroului de asistență tehnică a Departamentului Trezoreriei SUA, dna Susan Stanley.
În conformitate cu prevederile art.93 pct.3) din Codul fiscal nr.1163/1997 (în continuare— „ Cod”), livrarea de mărfuri reprezintă transmiterea dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu
Ministerul Finanțelor, împreună cu Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene și P.P. „Monitorul Fiscal FISC.md”, organizează la 25 februarie 2025, sesiunea de informare dedicată reformei achizițiilor publice, și anume noul proiect de lege privind achizițiile publice. AGENDA poate fi consultată aici Întrunirea se va desfășura în format mixt: cu prezență fizică (doar pe bază de invitație) și online.
Casa Națională de Asigurări Sociale informează că începând cu luna iulie 2025, de ajutorul unic în valoare de 5000 de lei beneficiază suplimentar și persoanele cu dizabilitate severă care nu primesc pensie de dizabilitate, dar beneficiază de alte
Ministerul Finanțelor a lansat astăzi o inițiativă de sprijin pentru mediul de afaceri, prin lansarea în premieră, a Programului de instruire pentru START-UP-eri, destinat antreprenorilor începători și celor care intenționează să lanseze o afacere.
La 29.03.2024, P.P. „Monitorul fiscal FISC.MD”, împreună cu Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat și Misiunea Înalților Consilieri UEorganizează evenimentul cu genericul „Noutățile fiscale și vamale în contextul alinierii la directivele Uniunii Europene”.
Ministerul Finanțelor, împreună cu Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene, P.P. „Monitorul Fiscal FISC.md” și Serviciul Fiscal de Stat, organizează la 29 ianuarie 2025, evenimentul: „Politica bugetar-fiscală 2025: interpretare, mecanisme și proceduri de aplicare. Decontările în numerar: Măsuri restrictive internaționale”.
Serviciul Fiscal de Stat a efectuat în perioada ianuarie – mai anul curent, 33 de controale fiscale prin metoda verificării operative în zona adiacentă a Aeroportului Internațional Chișinău, dintre care 13 controale împreună cu echipele mobile de control în trafic ale Agenției Naționale de Transport Auto,
Potrivit Planului Național de Acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru perioada 2024-2027, aprobat prin HG nr. 829/2023, Capitolul 16 privind fiscalitatea, țara noastră urmează să transpună legislația națională conform Directivelor UE.
Contribuabilii care au fost identificați la situația din 1 noiembrie 2025 în calitate de subiecți ai impunerii cu impozitul pe avere, au fost informați despre suma impozitului pe avere ce urmează a fi achitată prin intermediul avizelor de plată.
Ministerul Finanțelor, împreună cu Serviciul Fiscal de Stat și P.P. „Monitorul Fiscal FISC.md”, organizează la 10 martie 2025, sesiunea de informare dedicată capitolului IV din Codul fiscal – Accizele, în contextul rescrierii Codului fiscal.
În conformitate cu art.32 pct.1-4 ale Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr.845/1992, reorganizarea întreprinderii se efectuează prin fuziune, asociere, divizare, separare, transformare. La fuziunea întreprinderilor, toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile fiecăreia din ele trec, potrivit actului de transfer, la întreprinderea înfiinţată în urma fuziunii.
Agenții economici din domeniul HoReCa urmează să conecteze echipamentele de casă și de control la SIA „MEV” până la 1 octombrie 2024, potrivit prevederilor Deciziei Comisiei interdepartamentale pentru echipamente de casă și de control nr. 26-08/5-10/02-2023 din 27.12.2023.
Proiectul, analizat în cadrul ședinței secretarilor generali de stat, propune excluderea din Legea nr. 135/2007 privind societățile cu răspundere limitată a prevederii ce limitează plata dividendelor intermediare la perioade trimestriale și semestriale cu condiția contrapunerii a sumelor plătite în decursul exercițiului financiar și a celor calculate urmare a aprobării situațiilor financiare anuale.
Guvernul, în cadrul ședinței din 16 aprilie curent, a aprobat Regulamentul privind modul de efectuare a înscrierii în registrul bunurilor imobile, care stabilește structura şi conținutul Registrului bunurilor imobile; procedura depunerii cererii şi a actelor doveditoare necesare la înregistrarea drepturilor asupra bunurilor imobile; efectuarea înscrierilor în Registru; particularitățile înregistrării unor drepturi.
Sărbătorile de iarnă sunt tot mai aproape! Ai pregătit daruri pentru cei dragi? Dacă nu ai reușit încă, îți recomandăm să vizitezi magazinele Nr.1, unde vei găsi, în această perioadă, o gamă largă de produse la prețuri speciale! Răsfoiește Catalogul de promoții dedicat acestei perioade magice și surprinde-i pe cei dragi! Catalogul este disponibil în perioada 16-31 decembrie 2021!
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *