Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În ultimul timp tot mai multe persoane, mai ales tinere, se avântă în desfășurarea activității de antreprenoriat și după, cum e și firesc, nu toți ajung la succesul scontat. În multe cazuri întreprinderile intră în insolvabilitate și nu neapărat din cauza circumstanțelor obiective, dar cel mai des din cauza necunoașterii multor aspecte legale legate de activitatea inițiată.
Procedura de insolvabilitate prevede abilitatea legală a administratorului procesului de insolvabilitate în analiza clauzelor contractelor debitorului,
Una din modalitățile de executare silită prevăzute de Codul fiscal este urmărirea datoriei debitoare. Astfel, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) este în drept să urmărească creanțele pe care le are contribuabilul restanțier față de debitorii acestuia, iar sumele executate silit să fie transferate pentru stingerea restanțelor către buget.
Survine obligația de calculare și achitare a TVA de către cumpărător în cadrul regimului de aplicare a taxării inverse în următoarele cazuri: Achiziționarea proprietății gajate de către creditorul cesionar de la debitorul gajist, în scopul stingerii creanței acestuia,
Potrivit art. 118 din Codul vamal, în cazul în care cuantumul drepturilor de import sau de export nu este plătit în modul prevăzut de legislație, Serviciul Vamal execută garanția și, după caz, inițiază executarea silită a datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităților), a amenzilor și a contravalorii mărfurilor.
Se consideră livrare impozabilă la cota standard TVA terenurile și bunurile imobiliare preluate în baza datoriei debitoare la creditele expirate acordate de către OCN, ce urmează a fi comercializate ulterior?
Poprirea reprezintă o măsură de conservare dispusă de administratorul insolvabilității/lichidator, constând în indisponibilizarea sumelor de bani ori a creanțelor cu termen sau sub condiție, a titlurilor de valoare ori a altor bunuri mobile incorporabile sau
Odată cu finalizarea valorificării bunurilor masei debitoare, procedura de faliment intră în cea de-a doua etapă de distribuire a produsului valorificării masei debitoare, etapă care coincide cu finalizarea întregului proces civil inițiat în legătură cu examinarea cauzei de insolvabilitate.
Organizațiile de creditare nebancară (OCN) sunt obligate de a calcula și a achita impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar pentru bunurile imobile gajate de către persoanele juridice şi fizice, clienți ai acestora, care au fost preluate în baza datoriei debitoare la creditele expirate, asupra cărora dețin dreptul de proprietate?
Conform legislației fiscale, agenții economici au dreptul la deducerea din venitul impozabil a creanțelor nerambursabile cu termenul de prescripție expirat, nefiind obligați să obțină în acest sens un act confirmativ care să ateste expirarea termenului respectiv (art. 31 alin. (1) coroborat cu art. 5 pct. 32) lit. g) din Codul fiscal (CF))
Conform legislației în vigoare, atât la importul, cât și la exportul mărfurilor agentul economic are obligația de plată a drepturilor de import sau drepturilor de export, încasarea cărora este efectuată de către Serviciul Vamal (în continuare – SV).
Conform prevederilor art. 150 din Legea insolvabilității nr. 149/2012, executarea creanţelor creditorilor poate începe doar după şedinţa de validare.
La fel ca orice activitate de întreprinzător, desfășurarea de către persoana fizică a activității profesionale licențiate sau autorizate (de exemplu, în calitate de avocat, executor judecătoresc, notar, administrator autorizat etc.) implică efectuarea unor operațiuni/tranzacții de plată prin intermediul conturilor bancare și/sau de plăți.
Este știut faptul că, în perioadele de criză, atunci când agenții economici se confruntă cu o insuficiență stringentă de lichidități, banii nu se investesc. În momentul de față, entitățile încearcă să identifice diverse forme de căutare a soluțiilor pentru ameliorarea situației financiare.
Compania „X” are restanță față de bugetul public național (BPN). Concomitent, deține un drept de creanță în privința Companiei „
Este necesar de menționat că, potrivit art. 992 alin. (1) și (2) din Codul Civil nr. 1107/2002, contract este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice
Desfășurarea procedurii de insolvabilitate se poate realiza în mai multe modalități, în funcție de starea financiar-economică a debitorului și scopul urmărit de debitor/creditori.
Conform prevederilor art. 4 din Legea insolvabilității nr. 149/2012 (Lege), participanţi la procesul de insolvabilitate sunt: administratorul provizoriu, administratorul insolvabilităţii, lichidatorul, creditorii, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, debitorul sau - după caz, reprezentantul debitorului, alte organe şi persoane stabilite în lege.
Angajamentul garantului va putea fi depus spre înregistrare la biroul vamal competent, de către debitor/persoana care poate deveni debitor sau de către o altă persoană, în termen de cel mult 30 zile de la data emiterii angajamentului. Angajamentul garantului depus de către o altă persoană va trebui să includă și persoana pentru care este constituită garanția bancară.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *