Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Agențiile de turism ar putea presta noi servicii. În cadrul recentei ședințe a secretarilor generali a fost inclus un proiect de lege pentru modificarea Legii nr.352/2006 cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republice Moldova.
Republica Moldova se numără printre cele peste 100 de state care au răspuns apelului global de a participa la redresarea sectorului turismului post-pandemie. Astfel, 4 soluții inovatoare propuse de țara noastră vor completa lista celor peste 1000 de proiecte înscrise în campania „Healing Solutions Tourism Challenge” lansată de Organizația Mondială a Turismului (OMT). Inițiativa OMT constă într-un apel de a crea soluții care ar putea contribui la refacerea rapidă a industriei. Campania se desfășoară în contextul în care, la nivel global, sectorul turismului se confruntă cu cele mai mari pierderi cauzate de COVID-19. În Moldova campania este susținută de Agenția de Investiții și mediul asociativ, reprezentat de Proiectul TEKWILL.
Noua Strategie de dezvoltare a turismului în Republica Moldova, elaborată pentru anii 2020-2030, ar trebui să conțină instrumente fiscale pentru lansarea și dezvoltarea unei afaceri în domeniu, precum și să prevadă extinderea zonelor turistice rurale ca o activitate coordonată la nivel de Guvern. Totodată, obiectivul principal al documentului ar trebui să fie alinierea la tendințele globale, pentru că apar noi forme de turism. Afirmațiile au fost enunțate de către secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Alexandru Sonic, în cadrul celui de-al V-a panel de discuții din cadrul evenimentului „Moldova Business Week” dedicat turismului.
Молдова заняла последнее из постсоветских стран место в Индексе конкурентоспособности стран в сфере путешествий и туризма (The Travel & Tourism Competitiveness Index-2017), составленном экспертами Всемирного экономического форума (ВЭФ) на основании результатов анализа ситуации в 136 государствах мира.
Dezvoltarea turismului de afaceri în Republica Moldova este reflectat în cifre care demonstrează, că în ultimii ani tot mai mulți străini vin în Republica Moldova pentru a analiza oportunitățile investiționale.
Более 140 компаний из Болгарии, Республики Молдова, Румынии, Словакии, Турции, Украины, Венгрии и Вьетнама принимают участие в XXI-ой Международной специализированной выставке «Tourism. Leisure. Hotels», которая открылась сегодня в Кишиневе в Международном выставочном центре «Moldexpo» и продлится до 10 апреля, информирует Молдпрес.
Молдова остается малопривлекательной для туризма. Об этом свидетельствуют данные рейтинга конкурентоспособности в секторе туризма и путешествий, в котором Молдова заняла 111-е место из 141 страны мира. Как сообщает «Инфотаг», опубликованный World Economic Forum's 2015 Travel and Tourism Competitiveness Index подготовлен Всемирным экономическим форумом.
Republica Moldova a fost inclusă în Topul 10 al unor ţări frumoase care atrag însă cel mai mic număr de turişti din lume, alcătuit de Organizaţia Mondială a Turismului (United Nations World Tourism Organization/ UNWTO). Nisipul alb al plajelor, ape azurii, lipsa aglomeraţiei şi experienţe culturale unice se regăsesc în planurile oricărui turist care îşi doreşte o vacanţă perfectă, însă în mod surprinzător, ţările care pot să ofere toate acestea se numără printre cele mai puţin vizitate destinaţii turistice.
В Дубае начиная с 31 марта текущего года решено ввести налог на туристов. Об этом сообщает Arab News. Новый налог будет взиматься со всех туристов, проживающих в гостиницах и апартаментах на территории эмирата. В зависимости от типа отеля налог на одного туриста составит от семи до 20 дирхамов (от 1,9 до 5,5 доллара США).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *