Știri

Achitînd impozitul pe bunurile imobiliare pînă pe 30 iunie— beneficiem de o reducere de 15%

Pentru ca populația să beneficieze de date concrete și corecte și intru stimularea conformării benevole a obligațiilor fiscale, SFS invită, în fiecare luna, reprezentanții mass-media prin intermediul cărora comunică societății despre ultimele evenimente și noutăți din sistemul administrării fiscale. Astfel, în ședința Clubului de presă de ieri, 10 iunie, jurnaliștii au fost informați de către Iuri Lichii, șef-adjunct al IFPS, Liudmila Gropa, inspector principal al Direcției metodologia impozitelor și taxelor în cadrul Direcției generale metodologia impozitelor și taxelor, IFPS, și Gheorghe Gasnaș, șeful Direcției de colectare impozitelor și taxelor locale în cadrul Primăriei mun. Chișinău, despre majorarea în capitală a cotei impozitului pentru bunurile imobiliare de la 0,05% (pentru anul 2013) la 0, 1% (pentru anul 2014), conform deciziei Consiliului Municipal. Direcția de colectare impozitelor și taxelor locale în cadrul Primăriei mun. Chișinău, precizează că ponderea impozitului pe bunurile imobiliare, acoperă doar 0, 03% din totalul de venituri din Bugetul capitalei, dar, totodată, este foarte important ca achitarea acestui impozit să fie efectuată în mod onest și la timp. La moment, în orașul Chișinău 60% de avize de plată a impozitului pe bunurile imobiliare au fost deja trimise, iar pe republica această cifră ajunge la 80%, în majoritatea localităților fiind deja trimise toate avize. Este important ca populația să primească avize de plată înainte de 15 iunie, pentru a beneficia de o reducere de 15%, aceasta fiind în vigoare, după prevederile art. 282 alin. (2) din CF, doar în cazul în care impozitul pe bunurile imobiliare se achită pînă pe data de 30 iunie.
Dorim să recomandăm tuturor contribuabililor, să nu lase achitarea avizelor de plată pe ultima zi a termenului limită pentru acordarea reducerii. Este important ca filialele bancare, la care se va efectua plata, să reușească gestionarea tuturor date, deci e foarte binevenit că odată ce ați primit avizul să nu-l lăsați neplătit pînă pe data de 30 iunie, menționează Iuri Lichii.
Pe lîngă acordarea unei reduceri, amintim și despre unele facilități pentru veterani, pensionari și invalizii grupelor I, II, III, lista cărora este specificată în Codul Fiscal, art. 283 și 284.
Informăm, că în cazul în care nu au fost efectuate schimbările la imobilul deținătorului, este permisă folosirea avizului de plată din anul trecut, doar cu achitarea sumei duble a impozitului calculat, conform cotelor pentru anul 2014, informează Gheorghe Găsnaș.
Deținătorii cheii electronice de la Î.S. "Fiscservinform", au posibilitatea să imprime avizele de plată din biroul său electronic. Pe site-ul servicii.fisc.md, este necesar să accesăm serviciul Fișa imobilului, în care specificăm anul impozitării. Informația primită poate fi imprimată și achitată la instituțiile bancare la fel ca și un aviz. În cadrul întîlnirii, Liudmila Gropa a menționat că anul trecut, bunurile imobiliare din municipiul Chișinău au fost impozitate cu o cotă minimă de 0,05% pentru persoane fizice, și cu 0,1% pentru cele juridice. Ea a concretizat că, conform prevederilor art. 280 din Codul Fiscal, cota maximă posibilă pentru persoane fizice constituie 0,3%, și deși nu se așteaptă în anii următori majorarea, rămîne totuși o probabilitate a creșterii acesteia. Pentru cei, care nu vor reuși să achite impozitul pînă la 30 iunie, în Codul Fiscal este prevăzut că, ”impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către subiectul impunerii în părți egale nu mai tîrziu de 15 august și pe 15 octombrie a anului curent” (art. 282 (1) CF).

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

3194 vizualizări

Data publicării:

11 Iunie /2014 16:16

Domeniu:

Impozitul pe bunurile imobiliare | Noutăți

Etichete:

impozit pe bunurile imobiliare | SFS | Primărie

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon