25
11 2019
200

Apărarea onoarei și reputaţiei profesionale a administratorului în raport cu acţionarii întreprinderii

În cadrul unei conferinţe de presă, acţionarii băncii comerciale X au prezentat informaţii despre activitatea managerului întreprinderii. În opinia managerului, acestea sunt defăimătoare, fiind preluate şi larg mediatizate practic în toate sursele media de ştiri online, scrise şi TV.

Managerul a atacat declarațiile în instanță, considerând că declaraţiile pârâţilor privind faptele expuse în conferinţa de presă constituie un derapaj grav, care în niciun caz nu poate fi considerat ca fiind într-o limită admisibilă de etică, fiind categoric atât ca limbaj utilizat, cât şi ca manieră de expunere, discursul fiind extrem de exagerat.

Acţionarii întreprinderii au lăsat impresia că managerul întreprinderii este vinovat de comiterea mai multor infracţiuni, cum ar fi: trafic de influenţă, spălare de bani, abuz în serviciu, şantaj etc. Declaraţiile enunţate vizează în mod direct managerul, îi lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională şi au fost răspândite intenţionat şi cu rea-voinţă. Din conferinţa de presă reiese în mod evident că ele conţin imputaţii factuale precise la adresa managerului, anume că el este autorul sau complicele la încheierea contractelor ilicite, comiterea unor abuzuri la acordarea de credite bancare, încheierea unor contracte cu conflict de interese etc., care, chipurile, au cauzat prejudicii în proporţii deosebit de mari instituţiei financiare pe care o conduce, adică fapte ce nu se pretau la controversă.

Atât denumirea genericului conferinţei de presă, cât şi discursul acționarilor în cadrul acesteia nu poate fi considerat ca limită admisibilă de critică, or, există limite la dreptul de a răspândi informaţii publicului şi urmează a fi instituită o balanţă între acest drept şi dreptul celor afectaţi (managerului), cu atât mai mult că nu au fost prezentate probe în susţinerea declaraţiilor respective. Managerul a comunicat că a expediat în adresa pârâţilor (persoane fizice V.Ţ şi I.S) o cerere prealabilă, prin care a solicitat dezminţirea informaţiei referitor la faptele specificate în declaraţii şi repararea prejudiciului moral cauzat, cererea fiind ignorată.

Conform managerului, pârâţii l-au învinuit de comiterea unor infracţiuni grave, afirmaţii care îi provoacă suferinţe psihice. Din cauza acestor informaţii acesta are emoţii de fiecare dată când are întrevederi de afaceri într-un format oficial sau neoficial, cu persoane străine, deoarece permanent are senzaţia că interlocutorii îl privesc cu suspiciune.

Situaţia creată a avut un impact asupra relaţiilor cu prietenii, cunoştinţele, dar şi în familie, fiind obligat să explice tuturor că declaraţiile pârâţilor sunt false. Managerul întreprinderii şi-a întemeiat pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 16 Cod civil (CC; în redacția de până la 1 martie 2019), art. 1, 7, 15, 16, 17, 19 din Legea cu privire la libertatea de exprimare, art. 33, 331, 94, 166, 167 Cod de procedură civilă (CPC), solicitând constatarea faptului că informaţiile răspândite de către acţionari se referă la fapte şi nu la judecăţi de valoare, sunt mincinoase şi îi lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională, obligarea pârâţilor să dezmintă declaraţiile prin intermediul unei conferinţe de presă, care să fie organizată de către acţionarii respectivi din cont propriu, la aceeaşi agenţie de presă, cu conţinutul propus de managerul întreprinderii, încasarea de la V.Ţ. a compensaţiei de 5000 de unităţi convenţionale şi/sau de la I.S. a compensaţiei de 5000 de unităţi convenţionale în folosul său. Totodată, a solicitat şi încasarea prejudiciului moral în sumă de 50000 de lei din contul V.Ţ. şi 50000 de lei din contul I.S., precum şi a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Chişinău a admis apelul declarat de managerul întreprinderii, a casat hotărârea primei instanţe şi a emis o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost admisă parţial. Astfel, a fost constatat faptul că informaţiile răspândite de către V.Ţ. şi I.S. se referă la fapte şi nu la judecăţi de valoare, sunt mincinoase şi lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională a managerului, pârâții fiind obligați să dezmintă declaraţiile, cu organizarea unei conferințe de presă din cont propriu, fiind comunicat textul solicitat de către manager. Totodată, a fost dispusă încasarea prejudiciului moral în folosul managerului (câte 5000 de lei de la fiecare), cheltuielile legate de achitarea taxei de stat în prima instanţă şi în instanţa de apel, proporţional pretenţiilor admise, în sumă de 683 de lei. În rest, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Acţionarii întreprinderii au declarat recurs împotriva acestei decizii.

Curtea Supremă de Justiţie a casat integral decizia Curţii de Apel Chişinău şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul Centru prin care cererea de chemare în judecată a managerului a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că, conform art. 32 alin. (1) şi (2) din Constituţia Republicii Moldova, oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil, iar libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.

Potrivit art. 16 alin. (1), (2) şi (4) CC, în vigoare la acel moment, orice persoană are dreptul la respectul onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale profesionale și este în drept să ceară dezminţirea informaţiei ce le lezează. Dacă informaţia este răspândită printr-un mijloc de informare în masă, instanţa de judecată îl obligă să publice o dezminţire la aceeaşi rubrică, pagină, în acelaşi program sau ciclu de emisiuni în cel mult 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii judecătoreşti.
Conform prevederilor art. 2 din Legea cu privire la libertatea de exprimare, prin defăimare se înţelege răspândirea informaţiei false care lezează onoarea, demnitatea şi/sau reputaţia profesională a persoanei.

Prin prisma acestor prevederi legale, instanţele de judecată just au constatat că, din punctul de vedere al activităţii sale, întreprinderea unde a activat managerul este un organ de interes şi de utilitate publică, iar managerul, ca administrator, are statut de persoană publică care, datorită poziţiei sociale sau altor circumstanţe, trezeşte interesul public.
Astfel, activitatea bancară acoperă vaste şi numeroase servicii acordate populaţiei şi entităţilor juridice, iar orice dubiu rezonabil cu privire la acordarea statutului de persoană privată sau publică se interpretează în favoarea acordării statutului de persoană publică.

Legea cu privire la libertatea de exprimare diferenţiază 3 tipuri de lezare a onoarei, demnităţii sau reputaţiei profesionale:
— răspândirea relatărilor false cu privire la fapte;
— răspândirea judecăţilor de valoare fără substrat factologic suficient;
— injuria.

CSJ a constatat că instanțele au analizat în bună măsură aspectele principale ale speţei, dar au avut opinii diferite asupra limitelor exercitării libertăţii de exprimare. Astfel, instanţa de recurs relevă că, reieşind din jurisprudența Curţii Europene, este evident că obligarea acţionarilor la plata despăgubirilor civile în favoarea managerului reprezintă o ingerință în dreptul la liberă exprimare a acestora.

În acelaşi timp, această ingerinţă are o bază legală în dreptul intern – art. 16 alin. (1), (2) şi (4) din CC (în vigoare la acel moment), Legea cu privire la libertatea de exprimare, ca urmare, se poate considera subordonată unui scop legitim dintre cele reglementate de Convenţie – protecţia reputaţiei şi drepturilor intimatei.

Este cert că obligaţia instanţei constă în faptul de a consemna dacă această ingerinţă este necesară şi proporțională în sensul de a corespunde unei nevoi sociale imperioase de reglare a raporturilor sociale şi de a păstra un just echilibru între imperativele apărării drepturilor individuale şi cele ale protejării interesului general, între mijloace folosite şi scopul urmărit.

Examinarea acestor alegaţii trebuie realizată prin distincţia între judecăţi de valoare şi afirmaţii factuale, iar consecinţele juridice ale acestei calificări, concomitent cu dispoziţiile legale de drept menţionate supra, trebuie analizate si prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, din care decurge principiul conform căruia limitele criticii admisibile în cazul informaţiilor de interes public sunt mai largi decât în cazul celor particulare, ceea ce determină, corelativ, o protecţie mai redusă a acestora în faţa criticilor.

Noţiunea „judecată de valoare” prezumă că persoana nu poartă răspundere pentru părerea expusă în privinţa unor evenimente, circumstanţe etc., veridicitatea cărora este imposibil de a se demonstra. Respectiv, în situaţia corespunzătoare urmează de făcut o distincţie clară între fapte şi judecăţi de valoare.
Coroborând normele enunţate supra la materialul probator administrat în speţă, afirmaţiile acţionarilor în cadrul conferinţei de presă precum că: „consiliul de administraţie a constatat cazuri când managementul executiv a încercat să ascundă situaţia reală din unele domenii, au fost şi cazuri de ignorare directă a consiliului de administraţie, când activele în sumă destul de semnificativă au fost expuse spre vânzare fără a fi consultat consiliul de administraţie. Probabil era alta preocuparea membrilor comitetului de direcţie, deoarece, aşa cum a menţionat şi dl Ţ. şi adunarea acţionarilor, contractele de management urmează a fi revăzute...”; urmează a fi considerate ca judecăţi de valoare, or, acestea nu se referă în totalitate la fapte, dar reprezintă opiniile acestuia şi atitudinea lui faţă de activitatea managerului în calitatea sa de administrator al întreprinderii.

Astfel, CSJ a constatat că prima instanţă just a considerat că atât declaraţiile acţionarilor sunt judecăţi de valoare, care, în opinia lor, se bazează pe acţiuni concrete ale managerului pe durata exercitării funcţiei sale de administrator al băncii. Mai mult, opinia expusă de către acţionari în cadrul conferinţei de presă se deduce şi din procesul-verbal al adunării generale ordinare anuale a acţionarilor, în cadrul căreia managerul se referă la creşterea numărului creditelor neperformante, iar un alt acţionar şi-a manifestat nemulţumirea faţă de activitatea managementului băncii.

Pârâții şi-au expus punctul de vedere, având o suspiciune vis-a-vis de anumite acţiuni ale managerului, care, de fapt, este o părere pur personală, ținând cont de situaţia financiară a băncii la acel moment.

În consecinţă, instanţa de recurs a conchis că exercitarea libertăţii de exprimare a acţionarilor din cadrul conferinţei de presă, în calitate de membri ai Consiliului de Administraţie al întreprinderii, nu a depăşit limitele criticilor admisibile în cazul unei dezbateri cu privire la un subiect de interes public şi că, în absența unei fapte ilicite, nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile reglementate de art. 16 alin. (1), (2) şi (4) CC în vigoare la acel moment, cât şi de dispoziţiile Legii nr. 64/2010, obligarea acestora la plata unei despăgubiri civile reprezintă o ingerinţă disproporţionată, fapt ce nu poate avea loc într-o societate democratică.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.