Știri

BNM a stabilit criteriile creditării responsabile

La 1 iulie 2022 va intra în vigoare Regulamentul privind creditarea responsabilă a consumatorilor de către bănci, aprobat de Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei prin Hotărârea nr.101 din 19 mai 2022. Documentul este parte componentă a pachetului de măsuri macroprudențiale recomandate spre aplicare autorităților naționale macroprudențiale în vederea atingerii obiectivului intermediar de prevenire și/sau limitare a creșterii excesive a creditării și îndatorării.
 
Regulamentul definește creditarea responsabilă drept activitate în cadrul căreia creditorul efectuează o evaluare a bonității consumatorului și nu permite consumatorului să-și asume obligații financiare care depășesc capacitatea de plată a acestuia, acumulând astfel un grad excesiv de îndatorare. De asemenea, Regulamentul stabilește cerințele față de modul de calcul al unor indicatori individuali, la nivelul consumatorului, și limitarea nivelurilor acestora, care vor asigura o creditare sustenabilă, ce va susține contribuția sistemului financiar la creșterea economică.
 
Plafonarea indicatorilor individuali, cum sunt „raportul dintre credit și garanții”, „raportul dintre serviciul datoriei și venituri”, reprezintă instrumente macroprudențiale aplicabile pe larg în țările Uniunii Europene și în alte economii avansate, acești indicatori fiind introduși pentru a asigura o eligibilitate responsabilă a debitorilor și a acorda accesul la finanțare persoanelor care au posibilitate de a-și onora obligațiile, astfel limitând îndatorarea persoanelor fizice din categoriile mai vulnerabile.
 
Așadar, raportul dintre credit și garanții se aplică creditelor pentru investiții imobiliare și nu poate depăși 80%, iar în cazul când creditul este compensat și/sau garantat parțial/total de stat (de exemplu prin programul „Prima Casă”) sau este garantat parțial cu depozite bancare - limita RCG se va calcula ținând seama de cota din credit compensată și/sau garantată (se deduce).
 
Totodată, raportul dintre serviciul datoriei și venituri se aplică creditelor acordate consumatorilor și nu trebuie să depășească 40% din veniturile confirmate ale consumatorului. În așa mod, suma plăților medii lunare calculate pentru toate creditele/împrumuturile consumatorului la momentul eliberării creditului împreună cu plata medie lunară a creditului solicitat nu trebuie să depășească 40% din venitul net mediu lunar al consumatorului realizat în cel puțin ultimele 6 luni până la depunerea cererii pentru credit. Regulamentul prevede și unele excepții care urmăresc să asigure accesul la finanțare și să niveleze limita RSDV pentru consumatorii cu venituri mai mari sau neregulate.
 
În același timp, în vederea atingerii scopului urmărit prin introducerea RSDV, a fost limitată și scadența maximă a creditului acordat consumatorului – 5 ani pentru creditele de consum și 30 ani pentru creditele pentru investiții imobiliare.
 
În vederea stabilirii unor reguli unice pentru toți participanții care practică activitatea de creditare, concomitent, Comisia Națională a Pieței Financiare a aprobat un act similar pentru piața de creditare nebancară - Regulamentul privind cerințele de creditare responsabilă aplicate organizațiilor de creditare nebancară.
 


via | www.bnm.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Banca Naţională a Moldovei

891 vizualizări

Data publicării:

27 Mai /2022 07:58

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

creditare responsabilă | regulament | BNM

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon