25
10 2017
327

CNPDCP solicită verificarea constituţionalităţii unor prevederi ale Codului contravenţional

Instanţa de judecată în toate cauzele contravenţionale pornite de Centrul Naţional de Protecţie a Datelor cu Caracter Personal (în continuare — CNPDCP) are rolul de autoritate competentă de examinare şi soluţionare a cauzelor contravenţionale, CNPDCP având doar rolul de constatare a faptei contravenţionale , prin întocmirea procesului–verbal cu privire la contravenţie şi expedierea acestuia de comun cu materialele acumulate instanţei de judecată.

Anterior, când CNPDCP nu era de acord cu hotărârea instanţei de judecată pe motiv că faptei contravenţionale era dată o încadrare greşită de către instanţa de judecată, CNPDCP era în drept să depună recurs, iar instanţa, în cazul în care constata că faptei i s-a dat o încadrare juridică greşită, admitea recursul, casând hotărârea atacată şi dispunea rejudecarea cauzei în prima instanţă. Însă la moment, odată cu intrarea în vigoarea a mai multor modificări operate prin Legea nr.208 din 17 noiembrie 2016, alin. (1) pct.2 al art.473 din Codul contravenţional a fost expus într-o nouă redacţie, conform căreia, după examinarea recursului, instanţa de recurs admite recursul, casând hotărârea atacată, parțial sau integral, şi adoptă una dintre următoarele soluții:

a) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului contravențional în cazurile prevăzute la art. 441;

b) rejudecă cauza cu adoptarea unei noi hotărîri, însă fără a înrăutăți situația contravenientului;

c) dispune rejudecarea cauzei în primă instanță dacă este necesară administrarea de probe suplimentare, dacă a constatat încălcări ale normelor de procedură privind formarea completului instanței de judecată, privind citarea obligatorie a părților, privind respectarea dreptului la apărare şi a dreptului la interpret, precum şi dacă a constatat încălcări ale prevederilor art. 33–35 din Codul de procedură penală aplicate corespunzător.

Astfel, în situaţia în care instanţa de fond a aplicat sancţiunea contravenţională sau a menţinut decizia agentului constatator de aplicare a sancţiunii, contravenientul poate înainta recurs, iar Curtea de apel poate lua una din deciziile indicate anterior.

Respectiv, în toate cazurile enunţate, contravenientul poate scăpa de sancţiune definitiv (prin achitarea acestuia sau încetarea în temeiurile statuate la art. 441 din Codul contravenţional) sau parţial, prin emiterea unei decizii mai favorabile acestuia.

În cazul în care prima instanţă a încetat procesul contravenţional sau a declarat nul procesul-verbal cu privire la contravenţie, agentul constatator poate înainta recurs la Curtea de Apel care dispune rejudecarea cauzei în primă instanţă, dacă este necesară administrarea de probe suplimentare sau au fost constatate încălcări ale normelor de procedură privind formarea completului instanței de judecată, citarea obligatorie a părților, respectarea dreptului la apărare şi a dreptului la interpret, precum şi dacă s-au constatat încălcări ale prevederilor art. 33–35 din Codul de procedură penală aplicate corespunzător.

Astfel, unicul temei pentru remiterea la rejudecare a dosarului ar fi identificarea de noi probe, care urmează a fi examinate de către instanţa de fond — circumstanţe ce nu pot fi realizate de agentul constatator, or, acţiunile procesuale care sunt prevăzute la art.440 din Codul contravenţional, pot fi realizate doar până la întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţie. Mai mult, colectarea de noi probe în situaţia în care cauza contravenţională este pusă pe rolul instanţei de judecată, este inadmisibilă atât din punct de vedere a prevederilor Codului contravenţional, cât şi a practicii CEDO, care interzice efectuarea controlului/investigării continue a faptelor culpabile în afara unei proceduri legitime.

CNPDCP constată că prevederile art. 473 alin. (1) pct. 2) lit. c) din Codul contravenţional, pe care le reclamă Curţii Constituţionale ca fiind neconstituţionale, crează un precedent periculos în care, în anumite situaţii, indiferent de volumul, pertinenţa şi obiectivitatea probelor prezentate în formarea învinuirii, instanţa poate să dea o apreciere greşită atât faptei culpabile cât şi totalităţii probelor administrate, încetând cauza contravenţională pe motivul lipsei faptei sau nulităţii procesului contravenţional – act care practic ar fi definitiv şi irevocabil, or condiţiile de anulare a acestuia sunt de nerealizat. În această situaţie, în cazul agenţilor constatatori cu competenţe incomplete în partea ce vizează examinarea şi soluţionarea cauzei contravenţionale (aplicarea sancţiunii), hotărârea instanţei privind încetarea procesului contravenţional nu este aparent susceptibilă de atac atunci când incorect s-a efectuat încadrarea juridică a faptei.

Astfel, modificările operate la art. 473 din Codul contravenţional favorizează direct contravenientul şi defavorizează orice acţiune ce ar putea fi întreprinsă de către agentul constatator în vederea tragerii la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de săvârşirea unei contravenţii.

Reeşind din cele expuse, CNPDCP a solicitat Curţii Constituţionale declararea neconstituţională a prevederilor art. 473 alin. (1) pct. 2 lit. c) din Codul contravenţional în partea ce vizează sintagma „dacă este necesară administrarea de probe suplimentare, dacă a constatat încălcări ale normelor de procedură privind formarea completului instanței de judecată, privind citarea obligatorie a părților, privind respectarea dreptului la apărare şi a dreptului la interpret, precum şi dacă a constatat încălcări ale prevederilor art. 33–35 din Codul de procedură penală aplicate corespunzător”.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.