21
03 2016
451

Colaboratorii vamali din toate subdiviziunile teritoriale vor fi monitorizați în regim online

Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie VRABIE, a convocat într-o ședință de lucru șefii celor 7 Birouri vamale și șefii Departamentelor venituri și control vamal și aplicarea legii.

În cadrul ședinței lucrative conducătorul instituției a menționat, că deși în funcția de Director General este din ziua de ieri, a reușit deja să-și creeze o imagine despre acele fărădelegi care sunt prezente în sistemul vamal. Mai mult, dl Vrabie a declarat, că pe parcurs nu Va admite fărădelegi, mită, corupție și contrabandă în sistemul vamal.

Astfel, va fi creat și introdus un instrument, prin intermediul căruia în regim on-line vor fi monitorizate acțiunile colaboratorilor vamali din toate subdiviziunile teritoriale, în vederea prevenirii abuzurilor și fărădelegilor.

Totodată, a fost expus un mesaj clar pentru toți, că în VAMA Republicii Moldova trebuie să fie doar angajați integri, profesioniști, cinstiți și onești, iar cei ce nu se încadrează în aceste caracteristici nu se vor regăsi pe viitor în instituția dată.

Șefii Birourilor vamale au fost invitați să refacă principiu de funcționare în cadrul subdiviziunilor teritoriale ale Serviciului Vamal, în așa fel ca în țară să nu fie introduse mărfuri prin contrabandă, mărfuri contrafăcute, cu o valoare diminuată sau prin scheme frauduloase. Toate acțiunile ilegale a persoanelor necinstite și în primul rînd acțiunile incorecte a inspectorilor vamali, stagnează dezvoltarea economică a statului și aduce un prejudiciu considerabil bugetului Republicii Moldova, a concis Dl. VRABIE.

La finalul ședinței, Dl. Director General a reiterat pentru toți cei prezenți, că Serviciul Vamal al Republicii Moldova este o instituţie din sistemul organelor de drept şi de securitate a statului avînd misiunea de a asigura securitatea economică a ţării prin colectarea eficientă a taxelor şi impozitelor, combaterea fraudelor vamale, facilitarea comerţului internaţional şi protejarea societăţii, aplicînd uniform şi imparţial legislaţia vamală.

via | www.customs.gov.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.