Știri

Dezvoltarea horticulturii în următorii ani

Sectorul horticol înregistrează în ultimi ani o creştere atât a volumului de producţie, cât şi a exporturilor, în special ca efect al eforturilor producătorilor agricoli, dar şi ale statului prin implementarea politicii de subvenţionare. Pentru susținerea în continuare a sectorului, autoritățile au elaborat Programul de dezvoltare a horticulturii pentru anii 2020-2026. Documentul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat. Programul are patru obiective generale:acces îmbunătăţit la pieţe • dezvoltarea accelerată prin investiţii şi inovare • forţa de muncă competitivă • mediu de afaceri competitiv. Pentru realizarea acestora sunt propuse circa 70 de acțiuni. Astfel, se intenționează îmbunătăţirea măsurilor de sprijin din Fondul Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi a Mediului Rural în vederea includerii Asociaţiilor utilizatorilor de apă în calitate de beneficiari eligibili de subvenţii. De asemenea, va fi elaborat un sistem informaţional pentru informarea operativă a exportatorilor privind modificările limitelor maxime admise în principalele pieţe-ţinte. Totodată, autoritățile vor efectua un studiu privind constrângerile participării sectorului privat în activităţile din sfera ştiinţei şi inovării în sectorul horticol. Programul mai prevede sporirea capacităţilor de sortare şi ambalare și a capacităţilor de depozitare frigorifică, precum și stimularea dezvoltării infrastructurii postrecoltare a produselor horticole. Modernizarea bazei tehnico-materiale şi de instruire a instituţiilor educaţionale relevante sectorului horticol, de asemenea, sunt prevăzute în document. Programul propune și facilitarea încurajarea diversificării pieţelor de export, precum şi promovarea consumului intern. În același timp, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ministerul Economiei şi Infrastructurii şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, prin programele de diplomaţie economică, urmează să întreprindă acţiuni comune în vederea semnării de acorduri comerciale noi, inclusiv cu India, Irak, Egipt, China etc. Totodată, se va pune accentul pe dezvoltarea businessului horticol bazat pe comerţul fructelor şi legumelor în stare proaspătă (82,9% din volumul total), deoarece pieţele sunt mult mai receptive faţă de producţia proaspătă, consumul pentru aceste produse fiind în creștere. Potrivit datelor, valoarea exportului produselor horticole proaspete şi procesate reprezintă circa 12% (în anul 2017) din exportul total al RM. Totodată, recolta medie la speciile pomicole, nuci, arbuşti fructiferi şi căpşuni a fost în creştere continuă, în anul 2018 fiind de peste 150% faţă de anul 2010. În cazul culturilor legumicole volumul de producţie s-a redus în perioada 2010-2013, dar este în creştere lentă către anul 2018, cu variaţii mari de la an la an, în funcție de nivelul precipitaţiilor anuale. Pentru modernizarea infrastructurii sectorului horticol pentru anii 2020-2026, sunt necesare circa 2330,4 mil. lei, dintre care 913,5 mil. lei vor constitui subvenţiile la compensarea unei părţi a investiţiilor.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1190 vizualizări

Data publicării:

17 Februarie /2020 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

program | sectorul agroindustrial | horticultura | guvern Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon