29
12 2014
1181

Din ce sector vin agenții economici cu cele mai mari datorii la bănci?

Cele mai multe credite acordate în noiembrie de bănci sunt cele de consum, iar structura ramurală a creditelor contractate arată că cele mai multe împrumuturi au fost contractate de agenții economici din comerț și industrie. Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM), soldul creditelor înregistrat la sfârșitul lunii octombrie a constituit 40,6 miliarde de lei, mai mic decât cel care era la sfârșitul lunii octombrie, de 47,9 miliarde de lei. Astfel, pe parcursul lunii noiembrie, băncile au acordat 8,46 de mii de credite, în scădere cu două mii față de octombrie. Cele mai multe credite acordate, circa 3,8 mii, au fost cele de consum. Numărul creditelor a fost în scădere față de cel acordat în octombrie, însă valoarea soldului a rămas aceeași, de circa trei miliarde de lei.În același timp, informația prezentată de BNM arată că agenții economici din ramura comerțului sunt cei mai mari datornici la bănci, contractând în noiembrie 300 de credite în valoare de peste 13 miliarde de lei. Totuși, întreprinderile comerciale au apelat mai puțin la bănci comparativ cu luna octombrie, când soldul creditelor a depășit 20 de miliarde de lei. După numărul creditelor contractate în noiembrie, întreprinderile comerciale sunt urmate de cele din industria productivă (85), agricultură (74), sectorul prestării serviciilor (43), industrie alimentară (37). Cel mai mare sold al creditelor acumulat la sfârșitul lunii noiembrie a fost înregistrat, după valoarea creditelor din comerț, în industria alimentară (4,05 miliarde de lei), industria de producție (3,05 miliarde de lei), agricultură ( 2,8 miliarde de lei), sectorul prestării serviciilor (2,5 miliarde de lei). Cea mai mare parte a creditelor a fost acordată, în noiembrie, în lei, valoarea acestora fiind de 24,3 miliarde de lei, iar în euro au fost obținute împrumuturi în sumă de 9,6 miliarde de lei. Cele mai puține împrumuturi au fost obținute în dolari, de circa 6,6 miliarde de lei.

via ziarulnational.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.