Știri

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar va creşte pînă la 15 mii de lei

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar ar putea creşte pînă la 15 mii de lei. Discuţii la acest subiect au avut loc în şedinţa de miercuri a membrilor Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe. Potrivit agenţiei "Infotag", deputaţii i-au audiat pe reprezentanţii Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), ai Ministerului Finanţelor şi ai Asociaţiei Băncilor din Moldova, în vederea elaborării proiectului de lege respectiv. Guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, a spus că, odată cu majorarea Fondului de garantare a depozitelor vor creşte şi cheltuielile băncilor, astfel, pentru a evita presiunile asupra băncilor, creşterea sumei garantate urmează să înceapă nu mai devreme de 1 ianuarie 2015.
În prezent băncile plătesc 25 de milioane de lei la buget la contribuţia solidară pentru asigurarea stabilităţii financiare, iar alte 25 de milioane – în Fondul de garantare. Din anul 2015, acestea vor plăti 50 de milioane de lei şi întreaga sumă va merge în Fond, astfel vom majora suma garantării obligatorii de la 6 mii la 15 mii de lei, a menţionat Drăguţanu.
Şeful Comisiei parlamentare pentru economie, liberalul democrat, Veaceslav Ioniţă, este de părere că aceste măsuri au ca scop fortificarea siguranţei persoanelor fizice care deţin depozite mici la bănci.
Dacă oamenii bogaţi pot rezolva eventualele probleme legate de bancă, atunci clasa medie nu are posibilitate să angajeze avocaţi de calificare înaltă, care să le reprezinte interesele. Această măsură îi va proteja pe cetăţeni şi le va garanta depunătorilor integritatea depozitelor lor, a spus deputatul.
Acum două săptămîni, Comisia parlamentară pentru economie a decis prin vot unanim să elaboreze un proiect de lege cu privire la majorarea Fondului de garantare a depozitelor persoanelor fizice. Parlamentarii speră ca această propunere să fie acceptată pînă la sfîrşitul sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului.

via www.noi.md

Instituții:

Banca Naţională a Moldovei

1466 vizualizări

Data publicării:

05 Iunie /2014 10:35

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

BNM | Dorin Drăguţanu | depozite | fonduri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon