16
11 2015
604

În atenţia autorităţilor publice centrale şi locale, întreprinderilor de stat/municipale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar public precum şi administratorilor acestora, Băncii Naţionale a Moldovei şi a băncilor comerciale

Ministerul Finanţelor atenţionează despre modificările şi completările la Hotărîrea Guvernului nr. 1136 din 18.10.2007 cu privire la unele măsuri de executare a Legii nr.419-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.797 din 29.10.2015, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.302-305/889 din 06.11.2015.

Hotărîrea Guvernului nr.1136 din 18.10.2007 stabileşte procedura de raportare şi monitorizare a datoriei sectorului public, a obligaţiilor condiţionale ce rezultă din contractele de acordare a garanţiilor de stat/a garanţiilor unităţilor administrative-teritoriale.

Printre modificările şi completările esenţiale se identifică următoarele:

Băncile creditoare ale sectorului public vor prezenta, trimestrial, Ministerului Finanţelor informaţia privind sumele datorate pe împrumuturile acordate întreprinderilor de stat/municipale, societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar public şi unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi soldul datoriei acestora.

Administraţia publică centrală şi locală şi autorităţile publice vor prezenta Ministerului Finanţelor lista întreprinderilor de stat/municipale, societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar public subordonate acestora care au beneficiat de împrumuturi pe termen de un an şi mai mare, cu indicarea datelor referitoare la soldul datoriei şi denumirea creditorului.

Rapoartele vor fi prezentate Ministerului Finanţelor pînă la data de 25 a lunii ce urmează după trimestrul de gestiune, conform formularelor prezentate în Hotărîrea Guvernului nr. 1136 din 18.10.2007.

În cazul în care după prezentarea informaţiei au survenit modificări, acestea urmează a fi prezentate Ministerului Finanţelor în termen de 10 zile lucrătoare.

Răspunderea pentru prezentarea în termenele stabilite şi pentru veridicitatea datelor din informaţia necesară pentru monitorizarea datoriei sectorului public o poartă persoana cu funcţie de răspundere. Neîndeplinirea cerinţelor privind raportarea informaţiei necesare pentru monitorizarea datoriei sectorului public se sancţionează în conformitate cu art. 295I din Codul Contravenţional.

Autorităţile executive ale unităţilor administrativ-teritoriale vor înainta cererea de solicitare a avizului pentru autorizarea contractării datoriei/acordării garanţiilor pentru împrumuturi de către autorităţile executive ale unităţilor administrativ-teritoriale. Avizul Ministerului Finanţelor are caracter obligatoriu.

Totodată, autorităţile executive ale unităţilor administrativ-teritoriale vor întocmi, o dată în trimestru, Raportul privind datoria/garanţiile unităţii administrativ-teritoriale.

via | mf.gov.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.