Știri

Informaţie privind alocaţiile lunare de stat acordate unor categorii de persoane

În temeiul Legii cu privire la protecţia socială suplimentară a unor categorii de populaţie, nr.121-XV din 03.05.2001 cu modificările şi completările ulterioare, unele categorii de populaţie (invalizii de război, veteranii celui de-al doilea război mondial, participanţii la acţiunile de luptă din Afghanistan şi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova ş.a.) beneficiază din partea statului de o alocaţie lunară de stat, cuantumul căreia este stabilit beneficiarului în funcţie de categoria de persoane la care se atribuie. Prin intermediul organelor de asigurări sociale, de alocaţii lunare de stat beneficiază 36955 persoane (inclusiv 2308 veterani ai celui de-al doilea război mondial):
  • 374 de invalizi de război de gradul I, dintre care 35 invalizi ai celui de-al doilea război mondial – 700 lei;
  • 2360 de invalizi de gradul II, dintre care 290 de invalizi ai celui de-al doilea război mondial – 550 lei;
  • 373 de invalizi de gradul III, dintre care 17 invalizi ai celui de-al doilea război mondial – 475 lei;
  • 1283 de participanţi la cel de-al doilea război mondial – 400 lei;
  • 1 766 de soţi supravieţuitori ai participanţilor la cel de-al doilea război mondial, la acţiuni de luptă în timp de pace din rîndurile militarilor şi ofiţerilor de informaţii şi securitate, căzuţi la datorie, ai participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la CAE Cernobîl decedaţi, ai invalizilor de război decedaţi – 250 lei;
  • 58 de copii ai participanţilor la cel de-al doilea război mondial, la acţiuni de luptă în timp de pace din rîndurile militarilor şi ofiţerilor de informaţii şi securitate, căzuţi la datorie, ai invalizilor de război decedaţi, copii ai participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la CAE Cernobîl decedaţi – 250 lei pentru fiecare;
  • 291 de părinţi, inapţi de muncă, ai participanţilor la acţiunile de luptă în timp de pace, la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, căzuţi la datorie, ai militarilor căzuţi la datorie, decedaţi în timpul îndeplinirii obligaţiilor serviciului militar în termen în rîndurile Armatei Sovietice sau ale Armatei Naţionale, ai participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la CAE Cernobîl, decedaţi – 500 lei;
  • 201 foşti deţinuţi în lagărele de concentrare fasciste şi ghetouri, în alte locuri de detenţie forţată, create de Germania fascistă şi de aliaţii acesteia în perioada celui de-al doilea război mondial – 400 lei;
  • 20 de persoane care au lucrat ca angajaţi civili în armata de operaţii în anii celui de-al doilea război mondial – 400 lei;
  • 39 de persoane care s-au aflat în oraşul Leningrad (Sankt-Petersburg) în perioada blocadei (8 septembrie 1941 – 27 ianuarie 1944) – 400 lei;
  • 423 de persoane decorate cu ordine şi medalii pentru muncă asiduă şi serviciu militar impecabil în spatele frontului în anii celui de-al doilea război mondial – 175 lei;
  • 5765 de participanţi la acţiunile de luptă din Afghanistan, precum şi la acţiunile de luptă de pe teritoriile altor state – 100 lei;
  • 15527 de participanţi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova – 100 lei;
  • 8475 de victime reabilitate ale represiunilor politice din perioada anilor 1917-1990 – 100 lei.
Alocaţiile lunare de stat, stabilite de către organele de asigurări sociale, se achită beneficiarilor prin intermediul subdiviziunilor Băncii de Economii S.A. Beneficiarii îşi pot primi alocaţiile în orice filială sau agenţie a Băncii de Economii S.A., indiferent de domiciliu. În cazul lipsei agenţiei în unele localităţi, achitarea alocaţiilor se efectuează prin intermediul persoanelor responsabile ale Băncii de Economii S.A. Aducem la cunoştinţă că, conform completărilor operate prin Hotărîrea Guvernului nr. 243 din 02.04.2014 în Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a alocaţiilor lunare de stat unor categorii de populaţie, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 470 din 02.05.2006, sumele alocaţiilor lunare de stat (stabilite de către organele de asigurări sociale) neprimite de beneficiari în decurs de 3 luni consecutiv, Banca de Economii S.A. le va restitui lunar pe contul corespunzător al Casei Naţionale de Asigurări Sociale. Alocaţiile lunare de stat neachitate pe o perioadă de 3 luni şi restituite la contul Casei Naţionale de Asigurări Sociale vor putea fi reluate, în baza unei cereri scrise sau la solicitarea verbală a beneficiarului către organul de asigurări sociale de la locul de trai, pentru o perioadă de 3 ani premergători datei adresării.

via www.cnas.md

Instituții:

Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova

1757 vizualizări

Data publicării:

29 Aprilie /2014 12:10

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

alocații | cnas | plăţi

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon