Știri

La Chișinău se desfășoară Seminarul regional privind regulile de origine preferențiale la export

În perioada 3-4 decembrie, la Chișinău, are loc Seminarul Regional: „Regulile de origine prefernțiale pentru mărfurile exportate în UE pentru Moldova, Ucraina și Georgia”. Seminarul este organizat de Ministerul Economiei, cu suportul Comisiei Europene și a Proiectului de Asistență în procesul de implementare a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător dintre UE și RM (DCFTA). Inga Ionesii, șefa Direcției Generale Politici Comerciale, în cadrul Seminarului, a subliniat importanța acestui eveniment atât pentru autoritățile publice cât și pentru mediul de afaceri: „ În contextul întrării în vigoare a DCFTA pentru Moldova și Georgia în 2014, urmând și pentru Ucraina în 2016, este important să cunoaștem regulile conform cărora produselor li se conferă originea ţării în care au fost fabricate și care le fac eligibile pentru un regim de export preferenţial pe piața UE”. În cadrul seminarului participă reprezentanți ai autorităților publice centrale (Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Serviciul Vamal, Camera de Comerț și Industrie) și ai mediului de afaceri, membri ai Delegației UE în Moldova, asociațiilor de bussines din Moldova, precum și reprezentanții Serviciilor Vamale și experți din Georgia și Ucraina. Scopul seminarului este de a ajuta autoritățile vamale și reprezentanții mediului de afaceri să respecte condițiile UE în materie de atribuire a originii preferențiale pentru bunuri ce vor beneficia de tratament preferențial la export în cadrul Acordurilor de liber schimb dintre UE și Moldova, Georgia și Ucraina. Participanții au avut ocazia să facă schimb de experiență și să discute despre problemele ce pot interveni în procesul de aplicare a regulilor de origine preferențiale. Important de menționat este faptul că în 2014, Comitetul mixt al Convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale Pan-Euro-Mediteraniene a acceptat cererea Republicii Moldova de a deveni parte a Convenției. La începutul anului 2015 Moldova urmare îndeplinirii procedurilor interne de ratificare, Moldova va deveni membru deplin la Convenție. Astfel, Moldova va beneficia de sistemul PanEuroMed de cumul de origine, ceea ce va permite cumularea diagonală în cadrul unui sistem de acorduri de comerț liber între țările care fac parte la Convenția dată, deschizînd astfel noi oportunități de dezvoltare a producerii pe teritoriul țării în baza importului materiei prime și implicit valorificînd pe deplin potențialul noului regim preferenția cu UE. Exportatorii pot găsi informații cu privire la tarifele UE, cerințele, regimul preferențial, cotele și statisticile de export pe portalul informațional al UE - Export Helpdesk.

via www.mec.gov.md

Instituții:

Ministerul Economiei

1209 vizualizări

Data publicării:

04 Decembrie /2014 15:09

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

seminar | Export | DCFTA | marfuri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon