Știri

Ministerul Economiei menţine prognoza creşterii economice a Moldovei în 2014 la nivel de 3-3,5%

Anunţul a fost făcut de către vicepremierul, ministrul Economiei, Andrian Candu, într-un interviu al postului de radio. Oficialul a menţionat că în anii precedenţi, creşterea PIB a Moldovei a fost de 5-8%, în funcţie de an, dar în general, a fost o perioadă prielnică pentru creştere economică. Andrian Candu a menţionat că, în baza analizei datelor pentru primul semestru al anului 2014, Ministerul Economiei continuă să prognozeze o creştere anuală a economiei de 3-3,5%.
Se simte o anumită reţinere în creştere, dar ea rămâne creştere, în comparaţie cu anul trecut, mai ales când am avut 8,4%, a menţionat şeful Ministerului Economiei.
Andrian Candu a menţionat că asupra dezvoltării economiei are impact situaţia din regiune, războiul din ţara vecină, care influenţează volumul mărfurilor transportate, deoarece multe mărfuri erau anterior exportate în Rusia prin Ucraina, iar acum trebuie să fie schimbate traseele şi tipurile de transport. De asemenea, asupra dezvoltării economiei Moldovei are impact şi războiul comercial al Rusiei cu UE şi alte ţări.
Desigur, şi relaţiile noastre cu Rusia de asemenea au impact asupra economiei şi din cauza aceasta există nu neapărat stagnare, dar o reţinere în creştere. Nu vom avea creşterile ca în anii precedenţi, dar totuşi vom avea o creştere anul acesta, a declarat Andrian Candu.

www.tv7.md

Instituții:

Ministerul Economiei

1133 vizualizări

Data publicării:

03 Septembrie /2014 10:02

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Ministerului Economiei | crestere economica | PIB

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon