Știri

Ministerul Finanțelor își propune să fie lider în Achizițiile Publice Durabile printre țările din regiune

Ministerul Finațelor își propune să efectueze mai multe achiziții ecologice și are ca obiectiv să devină lider în Achizițiile Publice Durabile printre țările din regiune. Astăzi, instituția a lansat un plan de acțiuni privind implementarea achiziţiilor publice durabile și ecologice în Republica Moldova. Astfel, ministerul s-a angajat să integreze criteriile de durabilitate în procesul de achiziții publice, pentru a se asigura că toate mărfurile, lucrările și serviciile achiziționate aduc cea mai înaltă valoare adăugată, minimizează prejudiciul adus mediului și maximalizează beneficiile sociale. „Este un angajament ambițios atât pentru Guvern, cât și pentru autoriățile contractante. Acest plan de acțiuni va încuraja și dezvolta mediul de afaceri pentru a se redirecționa pe segmentul produselor ecologice. Până în anul 2020, ne propunem să ajungem la o cotă de de 15% pentru achizițiile verzi”, a declarat viceministrul Ștefan Creangă în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit angajamentului asumat, conducătorii autorităților contractante vor fi responsabili de asigurarea achizițiilor publice durabile în activitatea lor, iar Agenția de Achiziții Publice va supraveghea implementarea acestei politici publice. În anul 2013, prin intermediul achizițiilor publice, în Republica Moldova s-au făcut cheltuieli de aproximativ 8,1 miliarde de lei, însă achiziţiile publice ecologice au ocupat o cotă foarte redusă. Ministerul Finanțelor soeră că odată cu implementarea planului de acțiuni va spori achizițiile publice durabile, iar agenții economici ar putea fi stimulați prin anumite politici de către Guvern.

via agora.md

Instituții:

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

1301 vizualizări

Data publicării:

16 Decembrie /2014 11:23

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

ministerul finanţe | achizitii | marfuri | agenti economici

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon