Știri

Misiune a OMS pentru analiza procesului de procurare strategică a serviciilor medicale

Perspectivele de procurare a serviciilor medicale şi formarea fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) au fost subiectele-cheie abordate marţi, 15 decembrie, în cadrul unei vizite de lucru efectuate de Dorjan Marušič, expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Expertul se află pe parcursul săptămânii curente în cea de-a patra misiune la Chişinău, cu scopul de a discuta despre modalităţile de fortificare a procesului de procurare de către CNAM a serviciilor medicale şi a stabili domeniile prioritare de acordare a asistenţei tehnice în 2016 de către OMS. În cadrul întrevederii, Vasile Pascal, directorul general interimar al CNAM, a subliniat importanţa modernizării mecanismului de contractare a serviciilor medicale prin aplicarea recomandărilor făcute de experţii OMS, ţinând cont de experienţa altor state. Discuţiile au fost axate pe procesul privind aprobarea bugetului AOAM, divizarea acestuia pe fonduri, precum şi pe modalitatea de procurare a serviciilor medicale. Îmi place ideea că CNAM alocă din fondul de bază nu mai puţin de 30% pentru asistenţa medicală primară, practică aplicată de un şir de state europene. În acelaşi timp, consider binevenită colectarea şi evaluarea propunerilor făcute de prestatorii de servicii medicale în procesul formării bugetului AOAM pentru anul următor, a menţionat Dorjan Marušič. Agenda vizitei expertului OMS la Chişinău include întrevederi cu reprezentanţi ai diferitor direcţii din cadrul CNAM, ai Ministerului Sănătăţii, precum şi ai Parlamentului.

via | cnam.md

Instituții:

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a RM

1511 vizualizări

Data publicării:

16 Decembrie /2015 11:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

OMS | servicii medicale | CNAM | fonduri | Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon