Știri

Moldova va consolida cooperarea cu Organizația Internațională a Viei și Vinului pe domeniul turismului vinicol și afacerilor mici în domeniu

Cu prilejul vizitei de lucru la Paris a Viceprim-ministrului, ministrului Economiei, Octavian Calmîc, delegația condusă de directorul MIEPO, Vitalie Zaharia s-a întâlnit, la 30 aprilie curent, cu directorul general al Organizația Internaționale a Viei și Vinului (OIVV). Discuția a vizat consolidarea cooperării cu Organizația Internațională a Viei și Vinului privind sporirea competitivității vinurilor moldovenești, accesului pe noi piețe externe, dezvoltarea turismului vinicol și preluarea experienței franceze în domeniul afacerilor mici în vinicultură, după exemplul chateau-urilor. Vitalie Zaharia, directorul Organizației pentru atragerea investițiilor și promovarea exporturilor din Moldova (MIEPO) a vorbit despre evoluțiile din sectorul vitivinicol și necesitatea aplicării noilor tehnologii și a strategiilor de marketing pentru accesarea noilor piețe de desfacere. La rândul său, Jean-Marie Aurand a subliniat importanța participării active a reprezentanților Moldovei la conferințele OIVV și conectării la rețeaua de experți al organizației pentru suport în procesul de modernizare a sectorului. Printre proiectele menționate de directorul OIVV a fost organizarea unui seminar tehnic la Chișinău pentru profesioniștii din ramură, reuniunea Congresului Mondial al Viei și Vinului și Adunarea Generală a OIVV în Moldova. De asemenea, Jean-Marie Aurand a menționat despre posibilitatea de a găzdui în saloanele OIVV a prezentărilor de vinuri moldovenești, amintind despre succesul ediției din 2011.

via | mec.gov.md

Instituții:

Ministerul Economiei

1150 vizualizări

Data publicării:

01 Aprilie /2016 15:00

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

OIVV | cooperare | Moldova | Franța | sporirea competitivității | vinuri | dezvoltare | turism vinicol

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon