Știri

(Partea III) Ce trebuie să știe un contribuabil despre declararea impozitului pe venit

P.C: Și despre restituirile la impozitul pe venit, achitat în plus. Pare-se, procedura este bine pusă la punct, dar, oricum, unii contribuabili spun că sunt întârzieri la restituirea mijloacelor achitate în plus. Что должен знать налогоплательщик о декларировании подоходного налога (Часть III) P.C.: Persoanele fizice, care au achitat în plus o parte din impozitul pe venit, trebuie să prezinte Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit. Anume prin Declarație urmează să se stabilească suma impozitului care a fost achitată în plus. Cererea de restituire a impozitului achitat în plus se prezintă la inspectoratul fiscal teritorial, unde este deservit contribuabilul, cu începere din 1 aprilie al anului în care a fost constatată suma impozitului plătită în plus. După această dată, organele fiscale examinează cererile înaintate și efectuează verificarea sumei ce urmează a fi restituită persoanei fizice. Examinarea cererilor de restituire a impozitului achitat în plus se efectuează pe parcursul a 37 de zile, iar toată perioada de restituire, nu poate fi mai mare de 45 de zile de la data înregistrării cererii date. Astfel, organele fiscale se străduiesc să nu încalce perioada de restituire a impozitului plătit în plus, deoarece pentru încălcarea acestui termen contribuabilului urmează să i se achite o dobândă. COR: Ați spus că restituirea se face în cazul când contribuabilul prezintă o cerere de restituire. Ce se întâmplă dacă supraplata la impozitul pe venit a avut loc, dar contribuabilul nu a înaintat o cerere de restituire la fisc? Are șanse contribuabilul ca supraplata să ajungă la el? P.C.: Restituirea impozitului achitat/reținut în plus se efectuează doar dacă este prezentată cererea de restituire din partea contribuabilului și, respectiv, Declarația (forma CET08) prin care se declară suma achitată în plus. COR: Dar cum se procedează în alte țări? De exemplu, în Suedia, este cunoscut că SFS colaborează activ cu Agenția Fiscală Suedeză… P.C.: Sistemul de impozitare în Suedia este altul decât al nostru. În afară de aceasta atât declararea impozitelor de către persoanele fizice, cât și restituirea impozitului achitat/reținut în plus se face în mod electronic și aceste proceduri sunt eficiente. Sper ca și în Moldova să înregistrăm un număr mai mare de persoane fizice care vor dispune de cheie electronică, astfel fiind simplificată atât procedura de declarare a obligației fiscale, cât și de restituire a impozitului pe venit, dacă l-a achitarea acestuia s-a admis supraplată. Astăzi, însă putem vorbi doar despre un număr puțin mai mare de 5000 persoane fizice ce dispun de cheie electronică. Continuare: Ce trebuie să știe un contribuabil despre declararea impozitului pe venit (Partea I) Continuare: Ce trebuie să știe un contribuabil despre declararea impozitului pe venit (Partea II) Continuare: Ce trebuie să știe un contribuabil despre declararea impozitului pe venit (Partea IV)
author icon

Maria Trifan

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2571 vizualizări

Data publicării:

01 Martie /2016 10:40

Domeniu:

Impozitul pe venit | Persoana fizică

Etichete:

restituire | impozit pe venit | persoana fizică

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon