25
08 2014
808

Serviciul Vamal a eliberat în ultima săptămână viniete în sumă de peste UN MILION de lei

În perioada 18 august – 25 august, Serviciul Vamal a eliberat 8.624 mii de viniete, fiind alocați în bugetul de stat peste 1,496 milioane de lei. Totodată, în perioada vizată au fost depistate 23 de cazuri de încălcare a termenului vinietei și au fost aplicate amenzi în sumă de peste 52 de mii de lei.

Săptămâna trecută, au fost înregistrate 80 de cazuri contravenţionale, în baza cărora au fost aplicate amenzi în sumă de circa 183 de mii de lei.

Potrivit datelor Serviciului Vamal, frontiera Republicii Moldova, atât pe sensul de ieșire cât și pe sensul de intrare în țară, a fost traversată de 54.803 mii de autoturisme, 2.361 de autocare și peste 15 mii autocamioane. Cele mai multe unități auto au traversat frontiera de stat a RM prin frontiera moldo-română și anume:

  • Postul vamal Leușeni — Albița (auto) — 15.275 unități de transport;
  • Postul vamal Giurgiulești — Galați (rutier) — 9.898 unități de transport;
  • Postul vamal Sculeni — Sculeni (auto) — 8.785 unități de transport.
Datorită mecanismelor de control şi sistemului automatizat de evidenţă gestionat de Serviciul Vamal, orice tentativă de fraudare a legii va fi depistată cu aplicarea sancţiunilor conform legii.

via www.realitatea.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.