
Știri
Valeriu Lazăr a fost ales preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a R. Moldova
Este o provocare profesională pentru mine să continui să implementez la modul concret reformele iniţiate din poziţia de vicepremier şi ministru al Economiei. Activitatea politică, de ministru, a fost un instrument pentru promovarea reformelor şi nu un scop în sine. Succesul integrării europene la nivel politic depinde de performantele în domeniul economic, iar CCI este instituţia cu cea mai bună capacitate de a sprijini sectorul privat în atingerea acestui obiectiv, a declarat Valeriu Lazăr.Preşedintele CCI a precizat că va acorda o atenţie deosebită promovării agenţilor economici, îmbunătăţirii infrastructurii calităţii, serviciilor de consultanţă etc. O altă prioritate evocată de Valeriu Lazăr este creşterea calificării forţei de muncă, lipsa acesteia constituind o reală constrîngere pentru întreprinderi. Centrul de formare continuă al Camerei de Comerţ şi Industrie oferă deja cursuri diverse pentru specialişti din sectorul real, iar curriculumul urmează a fi reînnoit, diversificat şi adaptat la necesităţile agenţilor economici, în baza modelului dual de învăţămînt. Deoarece CCI este o instituţie apolitică, Valeriu Lazăr a anunţat că îşi va da demisia din Partidul Democrat din Moldova, al cărui vicepreşedinte este. El a mulţumit fostului preşedinte al CCI, Gheorghe Cucu, pentru îndelungata şi prodigioasa activitate în sprijinul mediului de afaceri din Republica Moldova. Gheorghe Cucu a trecut în revista activităţile CCI de la înfiinţarea acesteia în 1998, apreciind drept un succes crearea sistemului cameral în Moldova. De asemenea, Gheorghe Cucu a declarat că decizia de a se retrage din funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie este una personala şi şi-a exprimat încrederea că succesorul său va ridica activitatea CCI la un nivel calitativ nou, în condiţiile aplicării Acordului de asociere cu UE. Gheorghe Cucu va deţine funcţia de preşedinte de onoare al Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, instituită la aceeaşi şedinţă. La Congresul CCI au fost delegate 78 de persoane, care reprezintă întregul teritoriu al ţării şi toate ramurile economiei naţionale.
via www.moldpres.md
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1511 vizualizări
Data publicării:
11 Iulie /2014 14:27
Domeniu:
Noutăți
Etichete:
camera de comerț | Valeriu Lazar
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.