Știri

Vinieta a adus la buget peste 2 milioane de lei, săptămâna trecută

În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 14-20 decembrie au fost înregistrate 82 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de peste 177 mii lei. Frontiera Republicii Moldova pe ambele sensuri a fost traversată de circa 60 mii autoturisme, peste 16 mii autocamioane și în jur de 2 000 autocare. Totodată, în perioada de referință, au fost eliberate 8 894 viniete, fiind alocate în bugetul de stat peste 2,1 milioane lei. Serviciul Vamal face apel la atitudinea responsabilă a cetăţenilor și respectarea procedurii de achitare a taxei - Vinieta din timp. Datorită mecanismelor de control şi sistemului automatizat de evidenţă gestionat de Serviciul Vamal, orice tentativă de fraudare a legii va fi depistată cu aplicarea sancţiunilor de rigoare. Astfel, în intervalul de timp menționat, inspectorii vamali au descoperit 65 cazuri de depăşire a termenului vinietei, aplicând amenzi în sumă de 148 mii lei. Reamintim că taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele înmatriculate în străinătate variază de la 4 la 50 euro. În weekend, colaboratorii vamali au prevenit transportarea ilicită a unor loturi de țigarete, mărfuri de larg consum, descoperind și câteva cazuri de declarare neautentică a mărfii.

via | www.customs.gov.md

Instituții:

Serviciul Vamal al Republicii Moldova

1212 vizualizări

Data publicării:

21 Decembrie /2015 11:20

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Serviciul Vamal | Moldova | Vinieta | amenzi | Transport

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon