BGPF

31.2.5 În cazul în care persoana nu a prezentat darea de seamă fiscală, însă impozitul, taxa, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii, au fost achitate în termenul și în bugetul stabilit, urmează a fi aplicate careva sancțiuni acesteia?

Obligația contribuabilului de a întocmi şi a prezenta Serviciului Fiscal de Stat şi serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale dările de seamă fiscale prevăzute de legislaţie este indicată la art.8 alin.(2) lit.c) din Codul fiscal.
 
Ca urmare, în cazul în care persoana a avut obligația și nu a prezentat darea de seamă fiscală  conform legislației, însă a achitat impozitul, taxa, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii, în termenul și în bugetul stabilit, iar darea de seamă respectivă nu a prezentat-o până la inițierea controlului fiscal, se constată că persoana respectivă nu a respectat modul de prezentare a dării de seamă în termenul stabilit de legislație și, respectiv, urmează a fi aplicată sancțiunea prevăzută la art.260 alin.(1) din Codul fiscal, ținând cont de prevederile art.231 alin.(4) și art.235 alin.(11) din același Cod.
 
În acest sens, în situația descrisă mai sus se aplică sancțiune sub formă de avertizare.
 

Ordinul SFS nr. 83 din 14-02-2025

The date of publishing:

28 February /2025 08:00

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon