News
AIPA recepționează cererile pentru subvenționarea motorinei până la 31 iulie
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează fermierii că pot depune dosarele pentru subvenționarea complementară pentru acciza la motorină la oficiile teritoriale ale AIPA, până la data de 31 iulie 2023.
În Monitorul Oficial din 13 iulie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 466 din 05.07.2023 cu privire la acordarea subvențiilor complementare pentru acciza la motorină din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.
Conform Regulamentului, subvenția complementară se acordă în două etape, pentru motorina achiziționată în perioada 16 noiembrie 2022 – 29 iunie 2023 și se depune nu mai târziu de 31 iulie 2023, iar motorina achiziționată începând cu 30 iunie 2023 până pe 30 septembrie 2023 inclusiv, se depune nu mai târziu de 30 septembrie, după cum urmează:
1) în cuantum de:
a) 100% din cota accizei stabilită pentru anul 2023 sau 3 248 de lei per tonă – pentru fermierii micro, mici și mijlocii;
b) 100% din cota accizei stabilită pentru anul 2022 sau 2 980 de lei per tonă – pentru fermierii micro, mici și mijlocii;
2) în cuantum de:
a) 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2023 sau 974,4 lei per tonă – pentru fermierii mari;
b) 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2022 sau 894 de lei per tonă – pentru fermierii mari.
Pentru a accesa Regulamentul și actele necesare pentru depunerea cererii de subvenționare accesați AICI la rubrica Intervenții ale Guvernului 2023.
Instituții:
Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1981 views
The date of publishing:
18 July /2023 11:02
Tags:
Agricultură | dosar de subventionare
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.