The expert position
Search
The period of publication
at
to
catalogul tematic
Keyword
Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search
BGPF

30 March /2025 08:00

30 March /2025 08:00

30 March /2025 08:00

În conformitate cu Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în materie fiscală, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988 (ratificată prin Legea nr. 149/2011), Regulamentul privind mecanismul de aplicare a prevederilor tratatelor internaţionale ale Republicii Moldova în domeniul asistenţei administrative reciproce în materie fiscală (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1275/2018), Serviciul Fiscal de Stat este în drept să solicite asistența statului străin, semnatar al tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, în vederea recuperării creanţelor fiscale stabilite în Republica Moldova.
30 March /2025 08:00

Conform prevederilor art. 229 alin. (8) din Codul fiscal, dispoziţia privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare şi/sau conturile de plăţi ale contribuabilului se anulează în cazul lichidării contribuabilului sau odată cu lichidarea încălcării pentru care a fost aplicată suspendarea sau în cazul satisfacerii de către organul competent a contestaţiei contribuabilului, a cererii contribuabilului (debitorului), ţinînd cont de motivele temeinice invocate de acesta, inclusiv constituirea de garanţii – bunuri libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, scrisoare de garanţie bancară, gaj, fidejusiune, precum şi în baza deciziei instanţei de judecată sau a contractului de amînare şi eşalonare.
29 March /2025 08:00

b) conturile bancare și/sau conturile de plăți ale debitorului, denumirea, sediul şi codul băncilor (sucursalelor) în care sunt deschise conturile;
c) data apariţiei datoriilor debitoare, suma totală şi scadenţa lor;
d) măsurile întreprinse de contribuabil pentru a i se plăti datoria debitoare;
e) data ultimei verificări reciproce.
29 March /2025 08:00

b) contribuabilul persoană fizică lipseşte din Republica Moldova mai mult de 6 luni – pe perioada absenţei lui;
c) persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului persoană juridică lipseşte din Republica Moldova mai mult de 6 luni – pe perioada absenţei lui;
d) a fost acordată o amînare sau eşalonare a stingerii obligaţiei fiscale – pe perioada amînării sau eşalonării stingerii;
e) instanţa judecătorească a hotărît perceperea impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalităţii) şi/sau amenzii – pe o perioadă de pînă la stingerea obligaţiei fiscale sau pînă la caducitatea hotărîrii judecătoreşti;
f) contribuabilul se află în procedură de insolvabilitate;
g) obligaţiile fiscale sunt luate la evidenţă specială conform art.206 alin.(1);
h) există încheierea executorului judecătoresc privind intentarea procedurii de executare, emisă în temeiul documentului executoriu înaintat de Serviciul Fiscal de Stat.
29 March /2025 08:00
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *