Reviews
Mult stimat colectiv al revistei „Monitorul Fiscal FISC.MD”!
Mult stimat colectiv al revistei „Monitorul Fiscal FISC.MD”!
Vă adresez cele mai cordiale felicitări și urări de bine cu prilejul aniversării a 10-a de la înființarea revistei. Această revistă se definește prin conţinutul fiecărui număr apărut, ca un adevărat mesager al administrării fiscale, ca un expert capabil să te familiarizeze cu tot ce este nou în politica fiscală.
În prezent, revista „Monitorul Fiscal FISC.MD” reprezintă una dintre cele mai importante publicații de specialitate în materie fiscală de pe teritoriul Republicii Moldova. Orice întrebare care apare la entitățile economice, cu siguranță, poate fi consultată cu experții revistei, iar răspunsurile nu se vor lăsa așteptate. Sunt mândru că am fost printre persoanele care au pus bazele acestei reviste, dar și mai mândru de succesele colectivului care a reușit să se impună și să-și asigure prin profesionalismul său recunoașterea de către mediul de afaceri într-un timp foarte restrâns. Urez în continuare colectivului redacției multă sănătate, creativitate și performanță! Sunt convins că perseverența și responsabilitatea pe care o manifestați va fi răsplătită pe deplin de cititori! doctor habilitat în științe economice, ex-Șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat
Nicolae PLATON
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
940 views
The date of publishing:
30 March /2021 10:45
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
Monitorul Fiscal
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.