Începând cu 1 ianuarie 2020, entitățile autohtone întocmesc situațiile financiare conform unui nou format, elaborat în conformitate cu cerințele stipulate în Standardul Național de Contabilitate (SNC) „Prezentarea situațiilor financiare”, în redacția Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 48/2019. Modificările operate în conținutul situațiilor financiare, și în special, în bilanț, au condus la apariția unor „noutăți” în prezentarea informației financiar-contabile și analiza acesteia.

În practica autohtonă, modul de contabilizare a operațiunilor de leasing și de prezentare a informațiilor aferente în situațiile financiare ale locatarilor și locatorilor sunt reglementate de Standardul Național de Contabilitate ,,Contracte de leasing” (în continuare - SNC „CL”) și Standardul Internațional de Raportare Financiară 16 ,,Contracte de leasing” (în continuare - IFRS 16).

În practică entitățile se confruntă cu multiple întrebări, precum: • Care este structura obligatorie a politicilor contabile, ce pot sa conțină politicile contabile, dar nu este obligatoriu, precum și: − trebuie să includem în politici contabile proceduri contabile interne, precum aspecte ale contabilității de gestiune, cu privire la organizare si administrarea documentelor primare în cadrul entității etc.; − normele de pierderi stabilite și adoptate;

Un aspect important în calcularea costului produselor fabricate și serviciilor prestate îl constituie contabilizarea și repartizarea costurilor indirecte de producție (CIP).  Potrivit pct. 5 din Indicațiile metodice, aprobate prin OMF nr. 118/20131 (Indicații metodice), astfel de costuri includ costurile aferente gestiunii și deservirii subdiviziunilor de producție ale entității. Altfel spus, acestea sunt legate de fabricarea mai multor tipuri de produse (servicii) și urmează a fi incluse în costul lor prin repartizare, în modul stabilit de entitate și, după caz, prevăzut în politicile contabile ale acesteia.

Entitățile, practicând activități de producție și/sau prestări servicii pe lângă activitatea de bază, pot avea și activități auxiliare. Cadrul normativ din domeniul contabil nu prevede o delimitare clară a acestor tipuri de activități sau o explicare la acest capitol; totodată, Indicaţiile metodice privind contabilitatea costurilor de producţie și calculaţia costului produselor și serviciilor (Indicații metodice) stipulează că contabilitatea costurilor de producție se ține separat pe activitățile de bază și auxiliare și definește aceste activități, precum: • activități de bază – activități legate de fabricarea produselor și/sau de prestarea serviciilor ce constituie scopul activității entității; • activități auxiliare – activități de deservire a activităților de bază ale entității (de exemplu, fabricarea ambalajului și instrumentelor, deservirea cu transport, furnizarea diferitelor tipuri de energie, reparația mijloacelor fixe).

Stocurile, ca cele mai utilizate elemente contabile, provoacă întrebări specifice în practică, începând de la selectarea metodei de evaluare, modul de ținere, clasificare etc. În acest articol vom expune unele abordări generale în evaluarea curentă a stocurilor, în special în cazul aplicării metodei costului mediu1, inclusiv prin prisma modificărilor Standardelor Naționale de Contabilitate (SNC) în vigoare din 1 ianuarie 2020. Conform pct. 10 SNC Stocuri, contabilitatea stocurilor se ține pe subdiviziuni în expresie cantitativă și valorică și/sau în expresie valorică pe unități de evidență cum ar fi: tipul (sortimentul), lotul, grupa omogenă de stocuri etc.

Multe companii apelează la externalizarea unor procese tehnologice, cu scopul eficientizării timpului procesului de producție, al optimizării costurilor și, nu în ultimul rând, al obținerii beneficiilor economice. Prin externalizarea serviciilor se pot obține nu doar beneficii economice, dar și servicii mai calificate, cost competitiv într-un timp rezonabil, eliberarea capacităților de producție etc.