News

Achizițiile publice vor corespunde principiilor OMC

În scopul asigurării îndeplinirii obligațiilor Republicii Moldova și respectării principiilor Acordurilor privind Achizițiile Publice Guvernamentale ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), va fi creat Centrul de notificare și informare al OMC în domeniul achizițiilor publice, în subordinea Ministerului Finanțelor. Un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens este propus spre consultare publică. Conform documentului, Centrul va prezenta date statistice din oferta de aderare a Republicii Moldova la Acordul privind Achizițiile Publice Guvernamentale al OMC, separat pe bunuri, servicii și servicii de construcții, acordarea suportului metodologic entităților contractante pentru publicarea anunțurilor care depășesc pragurile prevăzute în Acordul privind Achizițiile Publice Guvernamentale, coordonarea notificărilor membrilor OMC, transmise în modul prevăzut Republicii Moldova pentru examinare și informarea ministerelor și ale altor autorități administrative centrale și a agenților economici despre eventualele modificări în legislația din domeniul achizițiilor publice, ajustări sau noi oportunități de accesare a piețelor țărilor membre. De asemenea, Centrul va propune și va aviza modificările la actele normative în vigoare care nu corespund acordului privind achiziţiile publice al OMC. La moment nu există un organ desemnat exhaustiv pentru monitorizarea și realizarea tuturor acțiunilor necesare în cadrul angajamentelor asumate de către Republica Moldova ca membru al Acordurilor privind Achizițiile Publice Guvernamentale al OMC, se menționează în nota proiectului. În subordinea Ministerului Finanțelor mai funcționează Centrul de notificare şi informare al OMC privind regulile de origine şi evaluarea în vamă, conform articolului VII al Acordului General privind Tarife şi Comerţ 1994.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

1634 views

The date of publishing:

17 May /2018 10:45

Catalogul tematic

Noutăți | Achiziţie publică

Tags:

OMC | comerţ | achizitii publice | oferte | Ministerul Finanţelor | proiect hotarire guvern

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon