News
Comunicarea accidentelor de muncă. Date de contact
Conform ultimului
Raport lunar prezentat de Inspectoratul de Stat al Muncii,
de la începutul anului curent de către angajatori au fost comunicate 177 de accidente produse în câmpul muncii, în urma cărora au avut de suferit 179 persoane, inclusiv 26 mortal.
Inspectorii ISM au cercetat:
- 17 accidente mortale, din care 7 accidente de muncă, 8 – în afara muncii și 2 accidente, care nu se încadrează în prevederile Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă;
- 11 accidente grave, dintre care 5 accidente de muncă, 1 – în afara muncii, 4 – cu incapacitate temporară de muncă și 1 accident care nu se încadrează în prevederile Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă.
Totodată, de către comisiile întreprinderilor au fost cercetate 130 de cazuri de accidentare cu incapacitate temporară de muncă.
Amintim că, conform prevederilor Legii securității și sănătății în muncă, controlul de stat al respectării de către angajatori a securității și sănătății în muncă este exercitat de zece autorităţi competente în domeniul siguranţei ocupaţionale, pe ramuri:
• Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor – pentru angajatorii din domeniul sanitar-veterinar, fitosanitar, siguranța alimentelor, producerea și circulația vinului și produselor alcoolice;
• Agenţia Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei – pentru angajatorii din domeniul comerţului produselor nealimentare și prestării serviciilor, inclusiv turistice;
• Agenția Sănătății Publice – pentru angajatorii din domeniul ocrotirii sănătății şi sănătăţii publice;
• Inspectoratul pentru Protecția Mediului – pentru angajatorii din domeniul protecției mediului și resurselor naturale;
• Agenția Națională în Transporturi Auto – pentru angajatorii din domeniul transportului rutier;
• Autoritatea Aeronautică Civilă – pentru angajatorii din domeniul aviației civile;
• Agenția Navală – pentru angajatorii din domeniul transportului naval;
• Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică – pentru angajatorii din sectorul electroenergetic;
• Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației – pentru angajatorii din domeniul comunicațiilor electronice;
• Inspectoratul pentru Supraveghere Tehnică – pentru angajatorii din toate celelalte domenii de activitate, inclusiv pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu excepţia Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, Departamentului instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei şi Centrului Naţional Anticorupţie, care îşi organizează activităţi de inspecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă prin serviciile lor de specialitate, care au competenţă numai pentru structurile din subordine.
Totodată, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 291 din 11 iunie 2019, începând cu 15 iunie curent, angajatorul, în funcție de domeniul de activitate, comunică imediat despre producerea accidentelor de muncă autorității competente în domeniul siguranței ocupaționale respective.
În acest context, Inspectoratul de Stat al Muncii aduce la cunoștința angajatorilor contactele autorităților competente în domeniul siguranței ocupaționale. Astfel, în cazul producerii unui accident, angajatorul va telefona la unul din următoarele numere:
1511 views
The date of publishing:
04 July /2019 11:01
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
accident de munca | ISM | autoritate publica | control de stat | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.