News

Conceptul digitizării economiei naționale

În luna iulie curent, Ministerul Economiei și Infrastructurii a aprobat Foaia de parcurs pentru impulsionarea procesului de digitizare a economiei naționale și dezvoltare a comerțului electronic,  care are patru obiective majore : facilitarea interacțiunii la distanță și promovarea serviciilor digitale pentru mediul de afaceri, stimularea utilizării comerțului electronic, simplificarea procedurilor vamale la exportul online și stimularea serviciilor poștale și de curierat.
 
Pentru implementarea acțiunilor din Foaia de parcurs, Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru și MEI au elaborat un proiect de lege, conceptul căruia a fost prezentat, ieri, 12 octombrie, într-o ședință online pe platforma Consiliului Economic.

 

Proiectul are ca scop revizuirea modului de reglementare a proceselor de interacțiune existente în cadrul legislativ cu strămutarea accentelor de la interacțiunile tradiționale (pe hârtie) la cele prin mijloace de comunicare electronică și valorificarea la maximum a oportunităților dezvoltării tehnologice.

 

După cum a menționat ministrul Economiei și Infrastructurii, Serghei Răilean, proiectul prevede modificarea și completarea a 25 de acte legislative, la elaborarea acestuia fiind luate în calcul inițiativele parvenite atât din partea sectorului privat, cât și a celui public. În același timp, proiectul urmează a fi examinat și îmbunătățit cu alte propuneri ce vor fi prezentate de părțile interesate.

 

Presiunea crizei pandemice ne afectează tot mai mult, iar businessul este nevoit să se adapteze la noile realități. Eliminarea constrângerilor ce apar la interacțiunea mediului de afaceri cu autoritățile este un obiectiv major pentru noi. Proiectul prezentat reprezintă un prim pas în acest sens, a menționat ministrul.

 

Totodată, secretarul de stat al MEI, Vitalie Tarlev, a anunțat că urmează și alte inițiative ca urmare a implementării Foii de parcurs, care este un „document viu”.

Ne-am angajat plenar în procesul digitalizării economiei naționale și eliminării constrângerilor pe care le întâmpină mediul de business. Ne dorim acum să obținem un consens pentru proiectul elaborat, a menționat secretarul de stat.

 

Prevederile proiectului

 

Astfel, proiectul conține modificări la Codul muncii ce oferă angajatorului și salariatului posibilitatea ca să încheie, să modifice și să înceteze contractul individual de muncă prin schimbul de documente electronice cu utilizarea semnăturii electronice avansate calificate.

 

Totodată, documentul prevede utilizarea de către autoritățile publice centrale și locale a semnăturii electronice și a documentului electronic și implicarea mijloacelor de comunicare electronică în desfășurarea procedurii administrative și în procesul de prestări servicii din competența autorităților, precum și evidența dosarelor administrative prioritar în variantă electronică.

 

Proiectul mai prevede abrogarea necesității autentificării actului de constituire, excluderea înregistrării și autorizării în calitate de operator de date, simplificarea procesului obținerii semnăturii electronice avansate calificate etc.

 

Autoritățile publice au toate resursele tehnologice și suport legal pentru eliberarea actelor permisive doar în format electronic, care pot fi accesate oricând și de oricine, iar solicitarea acestora pe suport pe hârtie ar fi justificat doar în anumite cazuri (când acestea ar putea fi solicitate de instituții străine). Mai mult ca atât, această practică aplicată pe perioada de carantină pandemică a reprezentat o constrângere foarte mare pentru comunitatea de afaceri, spun experții care au fost implicați la elaborarea proiectului.

 

 

Participanții la discuții asupra proiectului au solicitat examinarea suplimentară a aspectelor ce vizează procesul digitalizării în domeniul pieței financiare nebancare, semnătura electronică în cazul informațiilor atribuite la secret de stat, revizuirea cadrului secundar, protecția datelor cu caracter personal etc.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Economiei

1166 views

The date of publishing:

13 October /2020 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

digitalizare | Consiliul Economic | MEC | concept | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon