News

Contabilitatea parteneriatului public-privat: indicații metodice

Ministerul Finanțelor a publicat în Monitorul Oficial de vineri, 23 noiembrie 2018, Ordinul cu privire la aprobarea Indicațiilor metodice privind particularitățile contabilității în procesul realizării parteneriatului public-privat. Indicațiile au fost elaborate în temeiul Legii contabilității și raportării financiare și în vederea reglementării specificului contabilității în procesul realizării parteneriatului public-privat. Documentul se referă și la particularitățile contabilității contractelor de parteneriat public-privat. Astfel, veniturile şi cheltuielile aferente executării lucrărilor de antrepriză se recunosc de către partenerul privat în cazul în care rezultatul contractului poate fi evaluat cu certitudine, reieşind din durata de executare a contractului, care se poate încadra sau poate depăşi o perioadă de gestiune. În cazul în care contractul se execută în decursul mai multor perioade de gestiune, veniturile şi cheltuielile contractuale se recunosc prin aplicarea metodei stadiului de execuţie a contractului. În baza acestei metode, veniturile şi cheltuielile contractuale se recunosc pe fiecare stadiu de execuţie. În cazul unui parteneriat public-privat realizat sub forma contractului de societate civilă, veniturile şi pierderile se împart între asociați proporţional cu cota lor de participare. Conducerea societăţii civile este încredinţată fie unui asociat, numit asociat conducător, fie tuturor asociaţilor, împuterniciţi să reprezinte societatea civilă în raporturile cu terții. Contabilitatea operațiunilor aferente acestor contracte este ținută de asociatul conducător sau de fiecare dintre asociați, în funcţie de faptul cui îi este încredințată conducerea societății civile. Contabilitatea operațiunilor de societate civilă este condiționată de forma acesteia: fără active comune și cu active comune. Entităţile care desfăşoară activitate în baza unor contracte de parteneriat public-privat au obligaţia să ţină separat contabilitatea acestora, conform Legii contabilităţii şi raportării financiare, Standardelor Naţionale de Contabilitate, Indicaţiilor metodice privind contabilitatea costurilor de producţie şi calculaţia costului produselor şi serviciilor, Planului General de conturi contabile, Planul de conturi contabile în sistemul bugetar și Normele metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar şi indicaţiilor metodicepublicate, ţinând cont de cerinţele contractuale. Indicaţiile metodice se extind asupra autorităţilor administrației publice, entităţilor care practică activitate de întreprinzător și sunt încadrate în procesul de realizare a contractelor de parteneriat public-privat. Documentul nu reglementează modul de contabilizare a faptelor economice care nu rezultă din contractele de parteneriat public-privat. Astfel, în funcţie de modul de repartizare între partenerul public şi cel privat a riscurilor şi beneficiilor aferente activelor transmise pentru realizarea parteneriatului, se delimitează următoarele forme contractuale de realizare a acestuia: • contracte de antrepriză/prestări servicii; • contracte de administrare fiduciară; • contracte de societate civilă; • contracte de locaţiune/arendă; • contracte de concesiune; • alte contracte neinterzise de legislaţie. Totodată, în funcţie de nivelul de implicare a partenerului privat, se evidenţiază mai multe modalităţi de realizare a contractelor de parteneriat public-privat: • proiectare-construcţie-operare, prin care construcţia şi exploatarea obiectului parteneriatului public-privat sînt transferate partenerului privat pe o durată de cel mult 50 de ani; • construcţie-operare-reînnoire, prin care partenerul privat îşi asumă finanţarea construcţiei obiectului parteneriatului public-privat, precum şi toate costurile de întreţinere a acestuia pe o durată de cel mult 50 de ani. • construcţie-operare-transfer, prin care partenerul privat îşi asumă construcţia, finanţarea, exploatarea şi întreţinerea unui bun public. Investitorului i se permite să perceapă tarife de utilizare pentru a-şi recupera investiţia şi a-şi acoperi costurile de întreţinere, precum şi pentru a obţine un profit rezonabil. • construcţie-transfer-operare, prin care partenerul îşi asumă construcţia unui bun care se transmite în proprietate partenerului public imediat după finalizarea construcţiei, iar partenerul public, la rândul său, îl transmite în folosinţă partenerului privat; • locaţiune-dezvoltare-operare, prin care partenerul privat obţine în folosinţă temporară sau în posesiune şi folosinţă temporară un bun public, obligîndu-se să achite în rate preţul acestuia în decursul unei perioade care nu va depăşi 50 de ani. Indicațiile metodice vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2019.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

1881 views

The date of publishing:

26 November /2018 14:01

Catalogul tematic

Administrare fiscală | Noutăți | Persoană juridică | Contabilitate

Tags:

Contabilitate | parteneriat public-privat | evidenţa contabilă | Instrucţiune | ministerul finantelor | metodologie

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon