News

Japonia, interesată de dezvoltarea agriculturii conservative în Moldova

Republica Moldova va beneficia de un grant de circa $4,8 mil. din partea Japoniei. Banii vor utilizați în domeniul agricol. Anunțul a fost făcut în cadrul unei întâlniri a Ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Vasile Bîtca cu Excelența Sa, Masanobu Yoshii, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei la Chișinău, în cadrul căreia s-a discutat despre proiectul de dezvoltare al agriculturii conservative în Republica Moldova, inclus în programul de granturi „Programul de Dezvoltare Socială și Economică”. Potrivit unui comunicat al Ministerului, în cadrul respectivului program Guvernul Japoniei va oferi Republicii Moldova 106 tractoare, precum și suport pentru fermierii din țara noastră. De asemenea, Ambasadorul a menționat că Japonia este cointeresată în sporiea importului de grâu și vinuri din Republica Moldova. La rândul său, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului s-a referit la parteneriatul dintre cele două țări în domeniul agriculturii. Mă bucur să avem un partener de încredere și sunt sigur că în continuare vom dezvolta proiecte concrete pentru agricultorii noștri, pentru dezvoltarea regiunilor țării. Mă bucur că în acest an inițiem un proiect de dezvoltare al agriculturii conservative și de dezvoltare a unui sistem durabil de gestionare a solurilor, ce are o importanță deosebită pentru noi, a precizat Vasile Bâtca. Totodată, oficialii au vorbit despre beneficiile agriculturii conservative, precizând că utilizarea de către fermieri a tehnologiilor moderne în domeniul agricol va asigura o agricultură durabilă. Potrivit informației Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, cu suportul Guvernului Japoniei în țara noastră sunt implementate 4 proiecte în domeniul agriculturii, în valoare totală de circa $65 mil.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

1526 views

The date of publishing:

27 September /2017 14:30

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Japonia | Republica Moldova | fermierii | proiecte | agricultura | agricultura conservativa

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon