News

Ministerul Finanțelor va elabora actele necesare pentru implementarea Programului „Prima Casă”

După cum am promis, prezentam continuitatea Programului de stat „Prima Casă . Astfel, Hotărârea pentru aprobarea Conceptului Programului a fost publicată în Monitorul Oficial, nr. 277-288 din 4 august curent. Vă reaminitm că scopul Programului constă în facilitarea accesului familiilor tinere la achiziția unei locuințe prin contractarea de credite garantate la cota de 50% de stat. Astăzi vă aducem la cunoștință procedura de obținere a garanției de stat de către banca finanțatoare. Conform Conceptului, băncile care vor acorda credite în cadrul Programului de stat „Prima casă”, vor verifica dacă beneficiarul îndeplinește condițiile de eligibilitate. Pe lângă condițiile stipulate în Program, băncile pot să impună și alte condiţii suplimentare, în conformitate cu politicile proprii de gestionare a riscurilor. Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, este delegată să emită garanții în numele și din contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor beneficiare. După efectuarea verificării corespunderii beneficiarului tuturor criteriilor de eligibilitate, banca va expedia în adresa ODIMM, în format electronic, informații cu privire la eligibilitatea beneficiarului și locuința care va fi ipotecată. După recepționarea solicitării de credit din partea băncii, ODIMM, în termen de 5 zile lucrătoare, va informa banca dacă solicitarea a fost aprobată sau nu. ODIMM va menține o bază de date cu privire la creditele ipotecare garantate de stat și va atribui un număr de înregistrare a acestora, cu informarea băncii în acest sens. Instituțiile bancare care acordă credite în cadrul Programului de stat „Prima casă” vor transfera comisionul de garantare la începutul fiecărui trimestru și vor comunica, în același timp, soldul creditelor. Imediat ce un credit este clasificat drept neperformant, banca va solicita ODIMM plata garanției de stat, iar odată cu recepționarea solicitării de plată a garanției de stat, Ministerul Finanțelor va efectua, în numele băncii, în termen de 15 zile lucrătoare, plata garanției de stat în sumă de 50 % din soldul creditului nerambursat. Urmează inițierea de către bancă a procedurii de exercitare a dreptului de ipotecă. Valoarea netă de recuperare a locuinței ipotecate va fi adusă la cunoștința ODIMM în termen de 10 zile lucrătoare de la data vânzării locuinței ipotecate. Banca, de asemenea, va transfera Ministerului Finanțelor 50 % din suma obținută în termen de 5 zile lucrătoare de la data informării în scris a ODIMM cu privire la vânzarea locuinței ipotecate, dar nu mai mult decât suma primită ca urmare a activării garanției de stat. Se prevede că pentru orice întârziere, Ministerul Finanțelor va percepe de la bancă o dobândă egală cu rata de bază stabilită de Banca Națională a Moldovei. Potrivit Hotărârii, Ministerul Finanțelor, în termen de 2 luni de la data publicării Hotărârii, va prezenta Guvernului spre aprobare actele normative de rigoare.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

3489 views

The date of publishing:

08 August /2017 11:15

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

prima casa | garantie | garantie de stat | banca comerciala | Ministerul Finanţelor | ODIMM

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon