News

Noi redistribuiri de alocații

Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul de hotărâre a Guvernului privind redistribuirea unor alocații aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2018. În rezultat, volumul total al resurselor și cheltuielilor aferente proiectelor finanțate din surse externe se diminuează cu 500 mil. lei, majorându-se, respectiv, volumul cheltuielilor din resurse generale. De asemenea, cheltuielile de personal se majorează cu 3,4 mil. lei, urmare a modificării volumului acestora la Cancelaria de Stat și Ministerul Justiției. Totodată, la Ministerul Afacerilor Interne se propun redistribuiri între programe si majorarea alocațiilor cu 1950,0 mii lei din contul reducerii cu suma respectivă a bugetului Serviciului de Protecție și Pază de Stat, conform contractului comun pentru achiziționarea mijloacelor speciale. La Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale se propune diminuarea bugetului cu 5052,3 mii lei din cauza nevalorificării mijloacelor prevăzute pentru achiziționarea ambulanțelor, în special contribuția la proiecte finanțate din surse externe și redirecționarea acestora către „Acțiuni generale”, la transferuri către unele autorități publice locale (Strășeni, Orhei, Basarabeasca) pentru achitarea datoriilor acestora pentru anii precedenți. De asemenea, se va diminua bugetul și la Ministerul Economiei și Infrastructurii în urma neexecutării cheltuielilor pe contractele de reabilitare a drumurilor din cadrul proiectului „Programul din Sectorul Drumurilor”. Totodată, se propune realocarea cheltuielilor neexecutate pentru alte programe din sectorul infrastructurii drumurilor. Astfel, 400 mil. lei se vor redistribui către Programul de reparație periodică a drumurilor publice naționale (în limitele localităților), locale, comunale și a străzilor (Programul ”Drumuri Bune pentru Moldova”) și 100 mil. lei pentru achitarea lucrărilor de rutină executate pe parcursul anului curent de către companiile de întreținere a drumurilor, condiționate de necesitățile stringente determinate de starea traseelor. Proiectul este elaborat în conformitate cu prevederile Legii bugetului de stat pentru anul 2018, prin derogare de la prevederile art.60 din Legea finanţelor publice şi responsabili-tăţii bugetar-fiscale. Aceasta autorizează Guvernul să redistribuie alocaţiile aprobate între ministere, alte autorităţi și instituţii bugetare, ca urmare a reorganizării structurale a administraţiei publice, inclusiv în cazul modificării actelor normative sau a adoptării unor acte normative noi privind organizarea şi funcţionarea acestor entităţi, precum şi ca urmare a nevalorificării resurselor bugetare, în scopul neadmiterii blocajelor în activitatea autorităţilor.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

1391 views

The date of publishing:

05 December /2018 14:01

Catalogul tematic

Noutăți | Lege bugetară anuală

Tags:

proiect hotarire guvern | Ministeru finantelor | redistribuire | alocații

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon