News

Pentru reparația drumurilor locale și comunale în anul 2019 vor fi alocați 650 mil. lei

În acest an, vor fi cheltuiți 650 mil. lei pentru reparația drumurilor locale și comunale. Lucrările ar urma să înceapă chiar săptămâna curentă. Informațiile au fost prezentate de directorul Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), Gheorghe Curmei, după ședința Consiliului fondului rutier. Potrivit lui, banii vor fi alocați localităților în funcție de numărul de locuitori. Programul aprobat a fost în valoare de 1,75 mld. lei. În bugetul de stat au fost prevăzute 950 mil. Deci avem un deficit. Din suma de 950 mil., 280 mil. lei sunt datorii pentru lucrările executate în anul 2018. Astfel, rămâne o tranșă de 650 mil. disponibilă conform legii bugetului, care a fost recalculată pe toate satele, în funcție de numărul de locuitori. Cu sursele existente vor fi reabilitați atâția km de drum cât va fi posibil. Dacă pe parcursul anului vor fi contractate alte tranșe, vor fi suplinite lucrările, a precizat directorul ASD. El a mai adăugat că antreprenorii sunt pregătiți pentru începerea lucrărilor. ASD urmează să informeze antreprenorii cu privire la limitele care pot fi efectuate. Dacă în urma recalculării, în unele localități va fi depășită suma contractată, antreprenorii se vor limita la valoarea contractată, până la efectuarea unor noi proceduri de licitații. Totodată, în acest an, din fondul rutier au fost alocați peste 1 mld. lei pentru reparația drumurilor. 50 la sută din această sumă au fost deja valorificați.


via | www.moldpres.md

Instituții:

Administraţia de Stat a Drumurilor

1523 views

The date of publishing:

21 August /2019 08:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

drumuri locale | reparatia drumurilor | fondul rutier

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon